Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţ, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea
România ţara cea mai frumoasa

Călimănești-Căciulata

Staţiunea Călimăneşti-Căciulata se află la o distanţă 17 km de oraşul Râmnicu Vâlcea judeţul Vâlcea într-o zonă subalpină şi funcţionează în tot timpul anului.

Staţiunea este de importanţă deosebită prin apele minerale din izvoare termale şi atermale, prin frumuseţea locurilor, astfel încât tratamentele făcute aici sunt vindecătoare.

Aici funcţionează o secţie clinică a Institutului de medicină fizică, balneologie şi recuperare medicală din Bucureşti, baza clinică a catedrei de specialitate din cadrul Universităţii de medicină şi farmacie "Carol davila" din Bucureşti.

Împrejurimile oferă posibilităţi generoase de drumeţii în aer liber odihnitor.

 Indicaţii terapeutice:

  • afecţiuni ale tubului digestiv (gastrite cronice, colite cronice);
  • afecţiuni hepatobiliare (diskinezii biliare, colecistite cronice, tulburări post operatorii ale ficatului; hepatite cronice, pancreatite cronice);
  • afecţiuni renale şi ale căilor urinare;
  • afecţiuni metabolice şi de nutriţie (diabet zaharat, obezitate);
  • afecţiuni reumatismale inflamatorii (artroze);
  • afecţiuni neurologice periferice;
  • afecţiuni respiratorii (astm alergic, bronşite, traheobronşite cronice);
  • afecţiuni asociate (ginecologice, dermatologice, cardiovasculare, astenie, boli profesionale).
  • Boli alergice cu localizare generală

Resursele de tratament:

Staţiunea dispune de instalatii pentru:

  • bai calde in cadă cu ape minerale;
  • electroterapie;
  • hidroterapie
  • de sali de gimnastica etc.

Proceduri

  • Ultrasonoterapie cu regim continuu sau cu impulsuri, electroterapie asociat
  • Eletroterapie
  • Laserterapie
  • Magnetoterapie
  • Băi galvanice
  • Cură internă cu ape minerale
  • Kinetoterapie
  • Clima

Climat cu veri răcoroase şi ierni blânde. Climă temperat continentală cu o temperatură medie anuală de 9 grade Celsius

Atracţii turistice

Biserica din Ostrov, ctitorită de Neagoe Basarab şi construită în anii 1518-1522, sihăstria de la Turnu, unde se găseşte o biserică datând din anul 1676

Mânăstirea Cozia aflată la 5 km distanţă de oraş. Mânăstirea Cozia, datând din 1387 -1388, este ctitoria domnitorului Mircea cel Bătrân care este îngropat în acest loc. În această mânăstire sunt picturi murale din anul 1391. Muzeul de aici adăposteşte o valoroasă colecţie de icoane.