Băile Tuşnad
Băile Tuşnad este un oraş în judeţul Harghita, Transilvania, România. Are o populaţie de 1.728 locuitori, fiind oraşul cu cel mai mic număr de locuitori din România. Este situat în partea sudică a depresiunii Ciucului, între munţii Harghita şi Bodoc, în cheiurile Oltului, la o altitudine de 650 m. Este o importantă staţiune balneo-climaterică.
Data cea mai probabilă pentru fondarea staţiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic al apelor minerale, după care s-au pus bazele unei societăţi, pe acţiuni în vederea exploatării staţiunii în anul 1845. Cu ocazia revoluţiei din anul 1849 staţiunea este distrusă; reconstrucţia începe abia în 1852.
Indicaţii terapeutice
- Afecţiuni cardiovasculare (stări după infarct miocardic, tulburări circulatorii, afecţiuni valvulare ale miocardului, hipertensiune arterială, tulburări circulatorii);
- Afecţiuni ale sistemului nervos (nevroză astenică, distonii neurovegetative, stări astenice secundare, stări de oboseală fizică şi intelectuală);
- Afecţiuni digestive (boli ale stomacului, tulburări funcţionale ale colonului, gastrite cornice, enterocolite, dischinezii biliare);
- Afecţiuni endocrine (hipertiroidie uşoară, insuficienţă suprarenală, boala Basedow);
Tipuri de proceduri
- Băi cu CO2, mofete, băi galvanice, masaj;
- Împachetări cu parafină, băi de palnte, masaj;
- Magneto-diaflux, ionizări, cultură fizico medicală;
- Cură internă cu ape minerale, masaj manual reflex;
- Magnetoterapie, cultură fizică medicală, masaj, cură de teren, cură internă.
Factori naturali de cură
- Ape minerale carbogazoase, cloruro-sodice, bicarbonatate;
- Mofete;
- Bioclimat de tip subalpin, stimulant, tonifiant.
Compozitia resurselor minerale
- Izvorul Stănescu: debit 405 l/h, T. 7 °C; pH 6,2 natural carbogazoasă, bicarbonatată, sodică, calcică, magneziană, hipotonă;
- Izvorul Apor: debit 7200 l/h, T. 7 °C; pH 5,3; natural carbogazoasă, feruginoasă, clorurată, bicarbonată, sodică, calcică, hipotonă;
- Izvorul Mikes: debit liber; T. 14 °C, pH 5,6, natural carbogazoasă, uşor feruginoasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, hipotonă.
Împrejurimi, atractii turistice:
- Lacul Sf. Ana (950 m) situat la 25 de km de staţiune, lac de origine vulcanică, unicat în Europa Centrală şi de Est.
- Tinovul Mohos (1056 m) situat lângă Lacul Sf. Ana, declarat rezervaţie naturală, adăposteşte specii rare de plante;
- Miercurea Ciuc (30 km): Cetatea Miko: muzeul etnografic;
- Biserica franciscană baroc din Sumuleu (35 km) care deţine una din cele mai rare instalaţii de orgă din Ardeal;
- Lacul Roşu (115 km) cel mai mare baraj natural din România; Defileul râului Olt, Stânca Şoimilor (848 m), Siculeni monumental Szekler;
- Toplita: mănăstire otodoxă Sf Prooroc Ilie (1847);
- Carta: cetate ţărănească fortificată;
- Odorheiul Secuiesc: cetate medievală ce datează din sec XVI;
- Lazarea: "Movila Tătarilor" şi castelul Contelui Lazăr;
- Sfântu Gheorghe Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul de Artă, Biserica Reformată, în stil gotic (sec XIV);
- Balvanyos Ruinele cetătii Balvanyos, Cimitirul păsărilor (prăpastie cu emanaţii de hydrogen sulfurat) din Balvanyos;
- Cheile Varghişului – Poiana Narciselor (monument al naturii).
Maak jouw eigen website met JouwWeb