Călimăneşti este un oraş în partea de nord a judeţului Vâlcea, România.

Oraşul se află situat în parte de nord-est al judeţului Vâlcea la poalele masivului Cozia şi Căpăţânii din Carpaţii Meridionali, pe ambele maluri ale râului Olt, la ieşirea acestuia din defileu, fiind la 20 km nord de reşedinţa judeţului, municipiul Râmnicu Vâlcea şi la 80 km sud de municipiul Sibiu.

Legenda spune că un cioban se spovedeşte călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de "metehnele trupului" scăldându-se într-un lac din "câmpul lui Căliman". Crede că acest lac are "puteri cereşti din moment ce el nu mai are dureri de spate, iar oile rănite s-au vindecat". Călugării au verificat mărturia ciobanului şi au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde "cură piatră pucioasă". Meşteri în a vindeca diferite "metehne ale trupului" construiesc pe lângă mănăstire o "bolniţă" (un fel de spital) unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Însuşi ctitorul mănăstirii Cozia domnitorul Mircea cel Bătrân a venit şi s-a tratat aici la bătrâneţe. Mai târziu va veni spre vindecare şi urmaşul său Matei Basarab.

Pe la jumătatea secolului XIX doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată şi dusă cu poştalionul la Paris.

De asemeni Franz Joseph, regele Austro-Ungariei a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata.

Datorită faimei apelor miraculoase staţiunea Călimăneşti nu a mai parcurs toate etapele dezvoltării de la cătun la sat, comună, oraş, ci a trecut direct la stadiul de staţiune.

Frumuseţea locurilor este aceea care-i determină pe marii potentaţi ai începutului de secol XX să-şi construiască splendide vile în stil elveţian, un sanatoriu şi cazinouri (clădirea actualei biblioteci şi unul pe insula Ostrov) pentru petrecerea vacanţelor într-un peisaj încântător a Văii Oltului, plină de verdeaţă şi de aerul curat al munţilor.

După 1900 la Călimăneşti se construieşte "Hotel Central", dotat cu o bază de tratament, la început băi, iar apoi cu diferite proceduri balneare. Tot odată pacienţii fac şi cure interne cu ape minerale de la izvoarele care se află atât la Călimăneşti-Centru, cât şi la Căciulata.

În anul 1912, pe insula Ostrov, unica insulă a râului Olt locuibilă, de fapt unica insulă a unui râu interior din România, în cadrul mirific al unei păduri seculare de brad se construieşte un cazinou în partea de sud la locul numit la Vâltoare. În acest loc de-a lungul timpului au avut loc întreceri sportive ale înotătorilor locali. Deasemeni a fost amenajată o popicărie şi o scenă, locul prezentării unor spectacole artistice. Insula a atras viligiaturiştii nu numai prin prezenţa cazinoului, pădurii seculare şi susurului cristalin al apelor bătrânului Alutus. Insula a fost şi este locul Schitului Ostrov, ctitorie a lui Neagoe Basarab.

De remarcat este faptul că în anii 1975-1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a Oltului insula a fost supraînălţată, de asemeni şi schitul, însă autoritătile de atunci au considerat că nu este necesară şi reconstrucţia cazinoului. Dar ce a fost mai dezastros a fost ca toată pădurea seculară a fost distrusă, aceea replantată nefiind nici pe departe de ceea ce a fost cândva. Şi mai mult, fără niciun respect cel puţin de o ctitorie a unuia din importanţii domnitori ai neamului românesc, ce să mai discutăm de un lăcaş de închinăciune, lângă schit au construit un ştrand. După 1989, lucrurile au intrat într-un făgaş normal, insula fiind acum cedată schitului.

Tot cu această ocazie a lucrărilor hidro, au dispărut şi cele două bacuri care traversau Oltul la Păuşa şi din insula Ostrov la fosta haltă CFR, Călimăneşti.

Staţiunea, în timp se extinde către Căciulata unde există izvoare termale şi minerale din belşug, iar apoi către Cozia, prin construirea de hoteluri şi baze de tratament.

La Păuşa se află una din cele mai mari tabere şcolare şi studenţeşti, locul unde generaţii de elevi şi studenţi au petrecut clipe de neuitat ale vacanţelor şcolare. De aici au pornit în drumeţii spre mănăstirile Turnu, Stănişoara, Cozia, ori Cornetu, Masa lui Traian(azi sub apele amenajerii hidroelectrice a Oltului) şi muntele Cozia, magnificul urs de piatră culcat pe spate. Tot neuitate au rămas şi serile dansante organizate pe terasele diferitelor vile.

Industria de bază a oraşului este cea a turismului balnear.