Băile Olăneşti este un oraş în judeţul Vâlcea aşezat aproximativ în partea centrală a sa, România. Localitatea mai este supranumită şi "Izvoarele de aur", nume datorat izvoarelor minerale iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfiroase şi clorurate, hipotone sau izotone.

Oraşul este relativ nou, aici neaflându-se terme romane sau altceva care să ducă la concluzia că este o aşezare veche (nu acelaşi lucru se poate spune de localitatea acum componentă, Olăneşti - sat). Se află aşezat pe valea Tisei (cunoscută mai mult sub denumirea de râul Olăneşti) afluent al Oltului, înconjurat de munţii Gerea, Folca şi Căprăreaţa din Carpaţii Meridionali al căror înalţimi se pierd în dealuri împădurite. Aceasta face ca iernile să fie blânde şi verile răcoroase.

Vechimea oraşului se indentifică cu existenţa descoperii izvoarelor. Apele minerale de la Olăneşti sunt menţionate prima dată într-un hrisov din 1760 şi sunt numite ape tămăduitoare, acestea aflându-se pe moşia clucerului Toma Olănescu care construieşte primele camere de băi. De aici şi numele de Băile Olăneşti.

Conducătorul revoluţiei din 1821, Tudor Vladimirescu, se retragea aici, pe moşia Olăneştilor, cu un grup de boieri fideli şi astfel s-a răspândit vestea efectului tămăduitor al apelor miraculoase în Ţara Românească.

Primele analize ale apelor s-a făcut pe la 1830, punându-se în evidenţă prezenţa iodului.

În 1868 dr. Carol Davila împreună cu un chimist, Bernath Lonway, fac analiza chimică a apelor, evidenţiind 40 de izvoare. Se ridică primele stabilimente de tratament.

Anul 1873 se poate socoti anul apariţiei staţiunii, deoarece în acest an apele locului duse la diferite expoziţii ale Europei, revin cu medalii de aur (Expoziţia Internaţională de la Viena), astfel că aşezare intră în atenţia lumii, fiind comparată cu tratamentele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary şi Aix de Bains.

Însă anul 1895 va aduce staţiunii uitarea pentru aproape 30 de ani. În acest an fatidic, o rupere de nori provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Acestea vor fi regăsite şi destupate după primul război mondial, recaptate, iar staţiunii i se dă o nouă viaţă. S-au făcut noi amenajeri hoteliere, s-au amenajat izvoarele şi s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-au făcut analizarea izvoarelor noi descoperite, cel mai important şi totodată renumit izvorul nr.24 (descoperit prin anii 1950). Se spune că staţiunea are treizeci de "vene" ale sale care sunt raţiunea existenţei sale.

Aceste izvoare binefăcătoare au dus la construcţia în anii 1950 a unei baze de tratament pentru ocupanţii sovietici şi nomenclatura comunistă, cunoscută ca "Vila 1 Mai". Ulterior, după 1970 din nu se ştie ce raţiuni s-au admis şi alţi turişti, totuşi destul de selecţionaţi, familii de activişti comunişti în general. Intrarea a fost păzită de trupele de securitate până la 1989. După 1989 a fost dată M.Ap.N.-lui un timp, după care a devenit secţie a spitalului „Elias” din Bucureşti.

Tot în aceasta zonă a fost construită una din vilele destinate Ceauşeştilor, terminată în vara anul 1989, astăzi vilă de protocol.

Un mare necaz s-a abătut asupra oraşului în vara anului 1969, când o rupere de nori pe versant a dus la formarea unui torent care nu numai că a îngropat o serie de izvoare, dar a făcut şi victime omeneşti (şase turişti).

Dar omul a biruit în final prin dorinţa sa pentru mai bine, pentru mai frumos. Izvoarele au fost dezgropate şi reamenajate, s-a mărit baza de tratament prin construcţia unui mare complex hotelier cu bază de tratament, „Parângul”, care a putut asigura cazarea unui mare număr de turişti. Au urmat construcţia şi a altor hoteluri; chiar şi în momentul de faţă sunt în construcţie noi locaţii.

Din cele relatate mai sus reiese că activitatea de bază a oraşului este turismul, activitate care este şi a localităţii componente Olăneşti sat. Mai se remarcă ca activităţi ale locuitorilor pomicultura şi creşterea animalelor, mai ales în localitatea componentă Cheia.