Tulcea

Tulcea este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Tulcea, Dobrogea, România.

Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelniţa (2900 - 2200 î.C.), continuând cu aşezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul şi oraşul roman din secolele I - II d.C., cu oraşul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană oraşul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Oraşul a fost atestat documentar în anul 1657. S-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 şi 1877.

În perioada 1840-1859 localitatea a fost populată cu colonişti de origine germană, cunoscuţi ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutaţi cu forţa în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich).

Până la reforma admnistrativă din anul 1950 a fost reşedinţa judeţului Tulce (interbeli). După instaurarea regimului comunist în România a devenit reşedinţa unui raion din Regiunea Dobrogea.

După cel de-al doilea război mondial, oraşul se extinde şi se modernizează. În prezent vatra oraşului atinge o suprafaţă de 115 kmp şi o populaţie de 93.051 locuitori (în anul 2002). Tulcea este un oraş industrial, modern, port pentru navele de pasageri, precum şi pentru cele care transportă produse industriale, mai ales materii prime şi pentru navele de pescuit oceanic. Judeţul Tulcea este situat în aşa natură, incât este accesibil de pe mare cât şi pe Dunăre de către navele maritime, având un mare avantaj comercial.

Oraşul Tulcea se află la 30 de metri altitudine şi la 292 kilometri faţă de Bucureşti.

În Tulcea există 22 de locaşuri de cult după cum urmează: 15 biserici ortodoxe (dintre care 4 de rit vechi), o biserică romano-catolică, una baptistă, una adventistă, două case de rugăciune, o sinagogă şi o moschee.

Tulcea este un important centru industrial. Aici se realizează construcţii şi reparaţii de nave. Un aeroport se află în apropiere de oraş. Centru de exploatare a stufului. Tot aici se află şi unicul producător de alumină calcinată din ţară precum şi un important şantier de construcţii navale. Fiind supranumit şi Oraşul de la Porţile Deltei Dunării, o parte din economie s-a dezvoltat in jurul turismului,fapt atestat prin construcţiile si investiţiile ce s-au făcut pentru construirea de noi hoteluri. Aici funcţionează mai multe centre comerciale: Penny Market, Hipermarket Dunărea, Coral Plaza Mall, Billa, Winmarkt , Plus, dar de asemenea Fraher, mai multe supermarketuri, magazine mixte.

Aşa cum spune legenda, zeul vinului s-a născut în Tracia, pe teritoriul României de astăzi. În această zonă, producerea vinului este o ocupaţie ce datează din secolul 7 î.e.n. Abundenţa şi calitatea vinurilor produse de către daci (locuitorii acestei părţi a Traciei) era atât de vestită, încât marele rege dac Burebista, în dorinţa de a pune capăt incursiunilor popoarelor migratoare, a ordonat distrugerea tuturor viilor. Bineînţeles, nu toate viile au fost dezrădăcinate şi, în scurt timp, alte vii au fost plantate.

După ce Dacia a fost cucerită de către romani (în anul 106 e.n), pe monedele bătute în noua provincie era reprezentată o femeie căreia doi copii îi ofereau struguri, ca simbol al principalei bogăţii a ţării.

În timpuri mai recente, evoluţia industriei vinului din România a fost influenţată de către patru momente importante din istoria ţării: strânsele legături cu Franţa de-a lungul secolului 19, strânsele legături cu Germania şi Austria din perioada interbelică, instaurarea comunismului în 1948 şi liberalizarea economică de după 1989.

România a întreţinut strânse legături cu Franţa de-a lungul secolului 19: cultura franceză, educaţia şi ingineria erau foarte apreciate, iar franceza era limba uzuală pentru cei educaţi. În momentul în care filoxera a lovit podgoriile româneşti, era normal ca viticultorii de aici să ceară asistenţă tehnică şi ajutor practic colegilor lor francezi. Ca rezultat, marea majoritate a viilor plantate post-filoxera au fost de provenienţă franceză, cum ar fi: Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Merlot, Chardonnay ori Sauvignon Blanc. De aceea varietăţile respective sunt cultivate în România de mult mai mult timp ca în restul ţărilor din estul Europei.

O altă consecinţă a schimbării de orientare, în favoarea Germaniei şi Austriei, în perioada dintre cele două războaie, a fost introducerea pe piaţa românească a şpriţului: vin ce se bea acompaniat de apă minerală. Şi astăzi, în România, şpriţul este un mod foarte popular de a bea vinul, de aici rezultând şi preferinţa consumatorilor (dar şi a producătorilor) români pentru vinurile albe seci, din moment ce acestea dau cel mai bun şpriţ.

În timpul perioadei comuniste au fost dezvoltate trei genuri de societăţi producătoare de vin: staţiunile de cercetări viticole, întreprinderi de stat pentru industrializarea vinului şi cooperative agricole, legate într-un fel sau altul de întreprinderile de stat.

Liberalizarea economiei româneşti, de după 1989, nu a afectat societăţile de cercetare din domeniul viei şi vinului; pe de altă parte, viile aflate în patrimoniul cooperativelor agricole au fost privatizate, iar întreprinderile şi societăţile vini-viticole de stat au fost deja sau sunt pe cale de a fi, şi ele, privatizate. În regiunile care astăzi formează spaţiul românesc, viţa de vie creştea sălbatică, în urmă cu mii de ani. Specia Vitis Silvestris, autohtonă în pădurile de stejar subcarpatice, a fost baza celebrei viţe dacice. De altfel, cu 700 de ani înaintea erei creştine, documente antice informează că agathirsii, populaţie care trăia în ţinuturile de sus ale Văii Mureşului era renumită prin vii întinse.

Istoricul Gustave Glotz remarca, încă din anul 1925, în volumul "Civilisation Egeenne": "Cu mult înainte de a fi consacrată era lui Dyonysos, viţa de vie a format bucuria popoarelor preistorice". Chiar tradiţiile mitologice ale Greciei antice atribuie tracilor şi pelasgilor introducerea viţei de vie în Hellada. "Războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul", se spune într-un vers din Iliada lui Homer.

Mai târziu, poetul latin Ovidiu descrie modul în care geto-dacii practicau viticultura şi concentrarea vinului prin îngheţare, obţinând ceea ce astăzi se numeşte coniac. Pe vremea celebrului rege dac Burebista, viile luaseră, cum se ştie, o asemenea extindere, iar vinul producea stări inconforme cu morala geto-dacică, încât marele preot Deceneu l-a convins pe monarh să ordone stârpirea podgoriilor. Istoricul antic Strabon relatează acest fapt, în urma căruia s-a declanşat o uriaşă răscoală, care a dus în final la asasinarea lui Burebista. Peste mai bine de un secol, când legiunile lui Traian au năvălit în Dacia, ele au găsit aici o viticultură înfloritoare. Faptul este ilustrat de medalia bătută de împăratul roman în onoarea victoriei asupra lui Decebal, în care Dacia este simbolizată printr-o femeie aşezată pe o stâncă, în faţa căreia doi copilaşi ţin în mâini ciorchini de struguri şi spice de grâu, semnul bogăţiei ţării. Mai mult, în tradiţiile mitologice chineze se considera că viţa de vie a fost adusă în China din Dacia preistorică.

Vinurile romanesti au fost intotdeauna cautate in Europa, ca de altfel si tescovina (tighirul). Dimitrie Cantemir noteaza ca din Moldova, vinurile romanesti ajungeau pana in Tarigrad, Varsovia si Viena, iar cele din Muntenia, in Turcia si Egipt. Vinurile de Cotnari, Magura, Piatra si Nebuna erau cotate aidoma cu cele de Tokay, Sauternes, Sanatorin, Rhein si Bourgogne. Insusi Napoleon, imparatul Frantei, prefera vinul de Cotnari.

În plină glorie, viticultura românească a fost atacată cu furie în anii 1882-1884 de epidemia ucigătoare a filoxerei. În decurs de 12 ani, podgoriile au fost decimate. Urmarea acestui flagel a constat într-o luptă crâncenă pentru refacerea viilor cu viţe aduse mai ales din Franţa, dar care s-au dovedit improprii climatului României. În cele din urmă, viticultorii au recurs la aclimatizări şi la refacerea soiurilor autohtone. În 1913, suprafaţa viilor ajunsese la 72.600 de hectare, cu o producţie de 1.520.000 hectolitri de vin anual. Dar, după Primul Război Mondial, atribuindu-se ţăranilor loturi de pământ din moşiile statului, aceştia au plantat pretutindeni vii. În scurt timp, suprafaţa viilor s-a dublat, dar nu cu viţe altoite, ci cu hibrizi, producători direcţi, care nu dau totuşi vinuri de calitate.

Întinderea excesivă a viilor de hibrizi a devenit la un moment dat îngrijorătoare, deoarece vinurile obţinute de ţărani concurau pe cele nobile, scăzând preţul acestora. Drept urmare, marii podgoreni, precum Constantin Garoflid (1872-1943), de mai multe ori ministrul Agriculturii în perioada interbelică, au făcut ca Parlamentul să adopte o lege nepopulară privind îngrădirea plantării de viţe de vie hibride producătoare direct. În 1938, existau circa 170.000 de hectare cu vii de hibrizi producători direcţi şi 40.000 de hectare cu vii indigene nealtoite. În schimb, suprafaţa viilor cu specii nobile se cifra la circa 500.000 de hectare.

Este interesant de observat că prin confiscarea viilor în timpul regimului comunist, o serie de soiuri autohtone de viţe, precum Basicata, Baraghina, Cramposia, Cabasma, Mustoasa, Galbena, Gordin şi Samoveanca au dispărut sau au fost împuţinate, devenind rarităţi.

Muzee

• Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM)
• Muzeul de Ştiinţe Naturale "Delta Dunării"
• Muzeul de Artă
• Muzeul de Etnografie şi Artă Populară (MEAP)
• Muzeul de Istorie şi Arheologie

Lăcaşuri de cult

• Catedrala Episcopala Sfântul Ierarh Nicolae
• Moscheea Azizie
• Sinagoga
• Biserica Sfântul Gheorghe „Cu Ceas”
• Cimitirul evreiesc
• Catedrala Buna Vestire

Alte clădiri şi locuri

• Delta Dunării
• Piaţa Civică
• Winmarkt (aflat în centrul oraşului)
• Monumentul Independenţei
• Coral Plaza Mall
• Complexul delta dunarii ( acvariu)

Parcuri

• Parcul Personalităţilor
• Parcul Albatros
• Oraşelul Copiilor

Hoteluri

• 3 stele

• Hotel Europolis
• Hotel City
• Hotel Egreta
• Hotel Delta
• Hotel Select

• 4 stele

• Hotel Rex
• Hotel Esplanada
• Hotel Delta