Bocşa                                    

Bocşa este un oraş din judeţul Caraş-Severin, Transilvania, România. Are o populaţie de 16.911 locuitori. La Bocşa s-a prelucrat metalul în furnale înaintea înfiinţării uzinelor STEG din Reşiţa.

Orasul este situat în sud-vestul ţării, în judeţul Caraş-Severin, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, la 18 km de Municipiul Reşiţa, pe drumul naţional 58 B Reşiţa-Timişoara. Se află la nord de paralela 45 grade pe partea vestică a Munţilor Carpaţi, la limita sudică a Munţilor Areniş şi la nord de Munţii Dognecei.

Vatra actuală a oraşului Bocşa a fost locuită din antichitate, găsindu-se vestigii din perioada culturii Coţofeni datând cu 1.800-1.600 ani Î.Hr. O primă menţiune despre existenţa localităţii Bocşa o găsim în anul 1333 în catastihul protopopiatului latin de Caraş referitor la deportarea zeciuielii papale, o menţiune ulterioară fiind făcută în anul 1437 cu privire la localitatea Vasiova din districtul privilegiat Capul Bârzavei. În anul 1534 un document atesta cetatea Bocşa sub denumirea de ex castro Bochzsa, iar în anul 1607 este menţionată stăpînirea turcească asupra cetăţii Bocşei . În anul 1717, sub stăpânirea habsburgică, în documentele administrative, Bocşa Română apare cu 82 de case, iar Vasiova cu 32 de case. Primele 13 familii de colonişti din Tirol (mineri), sosesc la Oraviţa în toamna anului 1718, urmaţi de alte familii din Boemia (mineri si topitori), aceştia fiind plasaţi la Oraviţa, Bocşa si Dognecea. Cancelaria aulică este informată în 1722 de consilierul Baron von Rebentisch, că numai în districtul Bocşa, cu minereurile identificate pot funcţiona 10 furnale. După construirea la Dognecea a cuptorului înalt de topit cupru şi a forjei în 1718, în anul 1719 se construieşte la Bocsa un furnal pentru topirea fierului. Această amenajare care a dat numele de Altwerk zonei limitrofe din Bocşa, se compunea din instalaţia de topire, turnare şi forjă şi folosea ca forţă motrice căderea hidraulică a râului Bârzava. Din cauza inundaţiilor de la sfârşitul anului 1722 uzinele din Bocşa se mută pe un amplasament numit Neu Werk. Urmarea sosirii unor noi colonişti, în zonă ia naştere o nouă aşezare distinctă - Bocşa Montană. În timpul razboiului ruso-turc început în anul 1737 instalaţiile de pe valea Barzavei sunt devastate, abandonate şi zona este depopulată. În anul 1740, dupa încheierea păcii de la Belgrad din 1 septembrie 1739 se reiau exploatările din Banat. În raportul sau, Ignatz von Born menţionează starea de decădere a exploatărilor din Bocşa datorată taierii pădurilor şi tot în acelaşi an (1768) se solicită, într-un raport, extinderea acestor exploatări în amonte, semnându-se actul de naştere al Uzinelor din Reşiţa. Potrivit documentelor, în anul 1754, în Bocşa exista scoală în limba maghiară, iar în anul 1776, sprijinită de biserică, se înfiinţează scoala românească. În anul 1871 începe construirea liniei ferate industriale pe distanţa Reşita - Bocşa Română - Ocna de Fier în lungime de 31,3 km, care a fost inaugurată la 3 septembrie 1873, iar la 3 septembrie 1874 se dă în funcţiune linia ferată cu ecartament normal Voiteni - Bocşa. Fabrica din Bocşa prelucra în 1898 maşini şi unelte agricole. La 28 noiembrie 1908 se dă în exploatare linia ferată normală Oravita - Berzovia - Bocşa - Reşita. Sociteatea U.D.R. se înfiinţează în anul 1920 având, ca principal participant societatea S.T.E.G. (care avea concesionată întreaga industrie din Banat încă din 1854), din care făceau parte şi fabrica de maşini agricole de la Bocşa, fabrica de cherestea de la Bocşa, fabrica de var de la Coltan şi fabrica de acid sulfuric şi gudron de la Bocşa. Anul 1931 aduce nominalizarea ca localitate turistică, prin decret regal, a comunei Bocşa Montană. Din punct de vedere politico-administrativ, Bocşa a fost declarată oraş începând cu 1 ianuarie 1961 şi a luat fiinţă prin unirea comunelor Bocşa Română, Bocşa Montana şi Vasiova (cărora li s-au alăturat anterior localităţile Bichistin, Altwerk şi Neuwerk).

Turism:

Tradiţie turistică

Orasul Bocşa are în componenţa sa şi cartierul Bocşa Montană care iniţial a fost comuna Bocşa Montană şi care prin Deciziunea nr. 46.713 din 25 iulie 1931 a Ministerului Muncii, Sănătaţii şi Ocrotirilor Sociale a fost declarată staţiune climaterică. Conform suscitatei deciziuni "Localitatea climaterică Bocşa Montană se bucură de toate drepturile si dotările prevăzute în legi şi regulamente privitoare la staţiunile hidrominerale şi climaterice". Deciziunea nr. 46.713/21.07 1931 a fost publicata in Monitorul Oficial - Partea I -a nr. 176 din 1 august 1931. Declararea ca localitate climaterică a Bocşei Montane a fost determinată de condiţiile climaterice deosebite de care se bucură zona sa, denumită local Pringhel, unde datorită pădurilor si curenţilor specifici există un aer ozonat benefic pentru refacerea stării de sănătate. În această parte a oraşului a fost amenajată şi a funcţionat mulţi ani o zonă de agrement dotată cu un ştrand, jocuri distractive, restaurant, bărci pentru plimbări de agrement pe râul Bârzava şi un stadion.

Mânăstirea "Sf.Ilie de la Izvor"

Mânăstirea a fost construită la începutul secolului XX, în apropierea unui izvor, în mai multe etape. Iniţial a fost ridicată doar capela, iar mânăstirea a fost ridicată mai târziu de către călugărul Macarie Guşcă. Conform legendei, în apele izvorului şi-a spălat faţa un miner care era orb şi şi-a recăpătat vederea.