Prutul este un râu lung de 953 km, ce izvorăște în apropiere de muntele Hoverla din Carpații Păduroși din Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs fiind apoi pe direcția sud-est. Se varsă în Dunăre lângă Reni, la est de orașul Galați. Formează granița între România și Republica Moldova. În perioada interbelică, rîul era navigabil până la Ungheni, însă în perioada comunistă navigația pe rîu a fost treptat abandonată, cursul nemaifiind întreținut. Principalii afluenți pe partea dreaptă sînt Ceremuș, Bașeu și Jijia (cu afluentul principal Bahlui). Pe râul Prut există o amenajare hidroenergetică (barajul de la Stînca-Costești) realizat împreună cu Uniunea Sovietică (actualmente Republica Moldova).

Afluenți de stânga:

În Ucraina: Foreșaika, Parodcik, Pruteț, Iablonițki, Janka, Kamenka, Peremîska, Liubijnia, Krasnîi, Тlumacik (Tolmacik), Kolamîika (Kosacev), Тurka, Ciorniava, Oreleț, Okno, Sovița, Sovița II, Șubraneț, Gukis, Rekitneanka (Răchitna) (Staraia Granița), Rîngaci, Dinauțî, Cerlena,

În Republica Moldova: Râul Lopatinca, Racovăț, Medvenka (Medvedca), Larga, Vilia, Lopatnica, Dradiște, Ciugur, Camenca, Gârla Mică, Gârla Mare, Delia, Bratulianca, Nîrnova, Lăpușnița, Sîrma, Sărata, Tigheci, Larga, Valea Halmagei,

Afluenți de dreapta:

În Ucraina: Ovirnî, Pihî, Pruteț Cemegovski, Oslava, Kobîlița, Șibeika Velikaia, Sopovka, Pistînka, Rîbnîția, Ceremuș, Brusnița, Derelui, Vița, Molnița, Herța,

În România: Poiana, Cornești, Isnovăț, Rădăuți, Ghireni, Volovăț, Badu, Bașeu, Corogea, Berza Veche, Râioasa, Soloneț, Cerchezoaia, Jijia, Cozmești, Bohotin, Moșna, Pruteț, Sărata, Râul Ruginos, Gârla Boul Bătrân Elan, Horincea, Oancea, Stoeneasa, Chineja

Pe teritoriul României rîul are o lungime de 742 km, un bazin hidrografic de 10990 km² și un debit mediu multianual de 110 m³/sec (înainte de vărsarea sa în Dunăre). Pe o porțiune de 39,4 km marchează frontiera româno-ucraineană, pe o porțiune de 681,3 km (din care 73,9 km sînt alcătuiți din lacul Stînca-Costești) marchează frontiera dintre România și Republica Moldova.

Rîul Prut era cunoscut în antichitate sub numele Pyretus iar sciții îl numeau Porata, adică apă furtunoasă. În cursul său superior este un rîu tipic montan, valea lui e îngustă cu versanți înalți și abrupți, curgerea rapidă, iar în albie se întîlnesc multe praguri. În cursul de mijloc Prutul formează meandre în lunca sa, are viteza 1,5 m/s iar pe un sector mic, unde întretaie șirul de recife, valea Prutului se îngustează pînă la cîteva sute de metri căpătînd formă de chei.

Mai spre sud valea rîului se lărgește pînă la 5-6 km, cursul devine liniștit, malurile nu sînt înalte, capătă formă simetrică pe versanți sînt bine exprimate terasele. În cursul său inferior valea rîului Prut se lărgește considerabil pînă la 8-10 km rîul formează meandre, se ramifică în brațe versanții devin mai domoli pe alocuri fragmentați de ravene, lățimea albiei variază între 50 și 180 m, adîncimea maximă e de 6-7 m iar viteza se micșorează pînă la 0,7 m/s.

Odată cu creșterea nivelului apelor Dunării, Prutul își încetează scurgerea, se revarsă, inundînd suprafața vastă a luncii sale. Lunca rîului este parțial înmlăștinită. Încă în prima jumătate a sec. 20-lea o parte a luncii Prutului era ocupată de bălți, mlaștini, lacuri în care viețuia o lume animală acvatică foarte bogată (pești, păsări, mamifere). Acest sector al luncii Prutului reprezenta un minunat și miraculos paradis al naturii.

Mihail Sadoveanu vizitînd Basarabia ne-a lăsat următoarea descriere: “Apele acelea nesfîrșite care domneau pretutindeni într-un ținut întreg alcătuiau o stăpînire a necunoscutului și a tainei. De la mistrețul ce dormitează pe plavii, de la lebedele și pelicanii care înspumează noaptea înegrul ghiolurilor pînă la popoarele de păsărele, pînă la puzderia de pești, pînă la nesfîrșitele miliarde de gîngănii – toate trăiesc din apele acestea care au întins o bogată împărăție, care aduc nămolul plin de hrană din munții și cîmpiile depărtării…”

În ultimele decenii cea mai mare parte din bălțile, lacurile și mlaștinile Prutului au fost desecate. Fostele mlaștini au devenit terenuri agricole. În 1976 lîngă localitățile Stînca și Costești, Republica Moldova împreună cu România au construit un baraj, un lac de acumulare și o hidrocentrală. Odată cu acestea au încetat viiturile și inundațiile periodice ale luncii Prutului. Dacă anterior terenurile de luncă erau alimentate de mîlul mănos adus de apele rîului în timpul inundațiilor și viiturilor, fostele soluri fertile ale luncii s-au degradat și au devenit salinizate. Nivelul apei în Prut a scăzut considerabil în scopuri economice. Acesta a limitat aprovizionarea cu apă a lacurilor, bălților, mlaștinilor care au rămas, dar a căror suprafață continuă să se micșoreze. Scurgerea anuală a Prutului de la izvor pînă la vărsare este de 2,9 km cubi de apă.

Iată ce scria despre apa Prutului Dimitrie Cantemir: "Apa Prutului, dintre cele cunoscute nouă este cea mai sprintenă și cea mai sănătoasă, deși apare tulbure din cauza nisipului pe care îl tîrîie cu sine. Observată totuși într-un vas de sticlă se precipită, rămînînd lichid foarte limpede…".

În prezent calitatea apei Prutului nu se mai aseamănă cu cea a rîului de pe timpul lui D. Cantemir. Ea este poluată de diferite substanțe chimice și organice. Însă după epurare apa Prutului se folosește ca apă potabilă în localitățile riverane. Ea se întrebuințează de asemenea pentru irigare în industrie și în alte domenii ale economiei naționale. Prutul este navigabil numai în cursul său inferior. Apa rîurilor mici este foarte poluată din cauza evacuării în ele a apelor reziduale, deșeurile de la diferite întreprinderi industriale și a apelor murdare din canalizațiile localităților urbane și rurale. Unele dintre aceste rîuri sau transformat în simple canale de scurgere.