Iernut

Iernut, colocvial Ernot, Iernot, este un oraş în judeţul Mureş, Transilvania, România. Oraşul este situat în vestul judeţului, pe râul Mureş, pe DN13 la 2 km de intersecţia acestuia cu DN14A.

Localitatea este atestată documentar din anul 1257 cu numele de Ranoltu. Pe situl istoric al oraşului s-au găsit vestigii ale unei colonii romane. În urma săpăturilor arheologice s-au descoperit fragmente ceramice aparţinând epocii neolitice (4500-2500 î.C.). Cele mai vechi documente scrise care s-au păstrat datează din anul 1257. Aici a trăit şi Mihai Apafi al II-lea, principe al Ardealului.

Obiective turistice:

  • Biserica Reformată-Calvină edificată în stil gotic între 1486-1593. În cimitirul bisericii se găsesc vechi pietre funerare, iar turnul ei a fost ridicat în 1909.
  • Pentru pescuitul recreativ/sportiv şi agrement sunt destinate heleşteele nr.1 şi nr. 2 cu o suprafaţă totală de 109 ha luciu de apă.
  • Castelul Kornis - Rakoczi - Bethlen din Iernut a fost construit de Gáspár Bogáti în stil renascentist (1545). Ancadramentul portalului datează din 1574, fiind realizat tot în stilul Renaşterii. Clădirea a fost modificată între 1650-1660 de principele Transilvaniei Gheorghe Rákóczi al II-lea, după planurile arhitectului veneţian Agostino Serena. Edificiul îmbină elemente ale goticului târziu cu elemente renascentiste. A funcţionat o bună perioadă de timp ca liceu agricol dar în prezent este lăsat în voia sorţii, nemaiocupându-se nimeni de el.
  • Monumentul eroilor de la Oarba de Mureş