Buzău
Municipiul Buzău este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Buzău, din regiunea istorică Muntenia, România. Oraşul se află pe malul drept al râului Buzău, în dreptul ieşirii acestuia dintre dealurile subcarpatice de curbură, într-o regiune cu climă temperată.
Buzău, al cărui nume este atestat documentar din anul 376 e.n., a fost un important târg şi sediu episcopal ortodox în Evul Mediu. Activităţile economice principale din oraş în epoca medievală au fost comerţul şi agricultura. După încheierea unei perioade de distrugeri succesive în secolele al XVII-lea–al XVIII-lea, economia Buzăului a căpătat şi o importantă componentă industrială, în paralel cu dezvoltarea unui sistem de învăţământ. În această perioadă a fost construit şi Palatul Comunal, clădirea emblematică a oraşului, a fost amenajat parcul Crâng, principala zonă verde şi, tot atunci, Buzău a devenit un important nod feroviar. În perioada comunistă, oraşul s-a extins mult, triplându-şi populaţia, şi au fost construite numeroase fabrici, din care mare parte funcţionează şi astăzi, în contextul trecerii la o economie de piaţă.
Printre personalităţile marcante originare din Buzău se află politicianul Alexandru Marghiloman, poetul Vasile Voiculescu, dramaturgul George Ciprian şi cântăreaţa Mihaela Runceanu. De asemenea, în acest oraş au locuit temporar Ion Luca Caragiale, care a deţinut un restaurant în oraş; sculptorul Constantin Brâncuşi, care şi-a instalat sculptura Rugăciune în cimitirul Dumbrava; şi biologul George Emil Palade, laureat al Premiului Nobel pentru medicină, care a studiat în Buzău, absolvind liceul B.P. Hasdeu în acest oraş.
În Buzău funcţionează câteva hoteluri, printre care se numără Hotel Crâng, Hotel Pietroasa şi Hotel Bucegi. În Buzău se pot vizita parcul Crâng şi Casa Vergu-Mănăilă, clădire din secolul al XVIII-lea care găzduieşte astăzi o colecţie de etnografie şi artă populară. De asemenea, oraşul Buzău se află în apropiera altor obiective turistice, valea Buzăului, Rezervaţia Vulcanii noroioşi de lângă Berca, Mănăstirea Ciolanu şi tabăra de sculptură de la Măgura, staţiunea Sărata Monteoru sau localitatea Pietroasele unde au fost descoperite un celebru tezaur gotic şi un castru roman.
Maak jouw eigen website met JouwWeb