Sihastria
Mănăstirea Sihăstria este o mănăstire ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, situată în partea de nord a județului Neamț, la 22 km de orașul Târgu Neamț, pe șoseaua ce duce spre Pipirig-Vatra Dornei.
Prima ctitorire a avut loc în anul 1655 de către sihastrul Atanasie împreună cu șapte ucenici de-ai săi. Vremurile grele care au urmat au dus la ruinarea bisericii și de aceea, în 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică, din piatră, pe locul celei vechi. Edificiul este sobru și plin de armonie, respectând cu fidelitate arhitectura stilului clasic moldovenesc.