Arbore
Mănăstirea Arbore este o mănăstire ortodoxă, cu hramul Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, 29 August, situată în sat Solca, Jud. Suceava.
În 1503 Luca Arbore, unul dintre marii boieri ai lui Ştefan cel Mare, sfetnic de seamă al lui Bogdan al III-lea şi tutore al lui Ştefăniţă Vodă, cel care în 1497 a apărat cu curaj Cetatea de Scaun timp de trei săptămâni împotriva asediului polon, cel care începând din 1486 a fost portarul Sucevei aproape 40 de ani, a ridicat un paraclis la Curtea sa situată pe valea râului Solca.
În 1523 "în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ştefan Vodă (Ştefăniţă Vodă) au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie" (Grigore Ureche). Luca Arbore a fost înmormântat în ctitoria sa. Chivotul de mormânt al ctitoruliui (în pronaos) este apreciat ca cel mai valoros însemn funerar de stil gotic din Bucovina.
Mănăstirea Arbore a fost construită din cărămidă şi piatră extrasă de la carierele din zonă. Cu plan dreptunghiular la exterior (fără turlă) şi fals-trilobat în interior (absidele sunt două nişe arcuite în grosimea zidurilor laterale), biserica are o formă nemaiîntâlnită până atunci la ctitoriile epocii. Silueta deosebit de elegantă a construcţiei este accentuată de prelungirea pereţilor spre vest cu cca 2,5 metri şi unirea lor la partea superioară prin arcadă, obţinându-se astfel un spaţiu semideschis ce apare pentru prima dată în arhitectura moldovenească.