Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţ, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea
România ţara cea mai frumoasa
Home » Regiuni » Oltenia » Vâlcea » Râmnicu Vâlcea

Fișier:Actual RamnicuValcea CoA.png Râmnicu Vâlcea

http://www.sarguinta.rdslink.ro/graphics/sediu.jpg

Râmnicu Vâlcea este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Vâlcea, România. Se află aşezat într-un punct geografic aproape central al României, nod de întâlnire a două importante drumuri naţionale (DN7 şi DN64) şi unul european(E81). Acestea fac ca municipiul să fie legat direct cu traseul Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Cluj-Napoca-Oradea-Budapesta (E81), cu municipiul Târgu-Jiu (DN7) şi municipiile Drăgăşani-Caracal (DN64). Tot odată acestă infrastructură naţională prin ramificaţiile ei, drumurile judeţene (DJ), leagă reşedinţa judeţului de restul localităţilor. De asemeni, calea ferată face legătura cu Sibiu (la nord) şi Piatra Olt (sud) şi apoi Craiova sau Caracal-Roşiori de Vede- Bucureşti.

Municipiul Râmnicu Vâlcea se află aşezat pe partea dreaptă a râului Olt, în partea de nord-est a Olteniei. Se găseşte la o altitudine de 240-260 m. Are ca vecinătăţi următoarele localităţi: la est comunele Budeşti şi Blidari, la nord comunele Bujoreni şi Dăeşti, la vest comuna Vlădeşti şi oraşul Ocnele Mari, iar la sud oraşul Băbeni. Poziţia sa geografică determină şi temperatura care aproape mereu este călduroasă, clima fiind temperat continentală. Este un important nod rutier.

Oraşul scăldat de apele bătrânului Alutus este o veche aşezare venită din umbra timpului, istoria sa milenară fiind atestată de săpăturile arheologice găsite în cartierele Valea Răii şi Stolniceni. Aici romanii au construit cetăţi (castre) durabile care prin vestigiile lor atestă continuitatea de veacuri a aşezării.

Însă prima atestare documentară a oraşului datează din 4 septembrie 1388, când Mircea cel Bătrân menţiona într-un hrisov că se află în „oraşul domniei...numit Râmnic”.

În centrul oraşului, se găsesc ruinele curţii domneşti a lui Mircea cel Bătrân, prezenţe materiale vii ale marelui voievod în această aşezare; aici a semnat documentul de atestare a judeţului Vâlcea la 8 ianuarie 1392, fiind primul judeţ atestat documentar. Din vechea şi măreaţa cetate se mai pot vedea astăzi doar zidurile care înconjoară parcul central, numit Mircea cel Bătrân în cinstea voievodului.

Sigiliul oraşului datează din 1505 fiind, după cum arată istoricul A. Sacerdoţeanu, „unul dintre cele mai vechi sigilii orăşeneşti din Ţara Românească”.

Că Râmnicu Vâlcea era oraş domnesc, reiese şi dintr-un document al domnitorului primei uniri a provinciilor româneşti, Mihai Viteazul, care numea oraşul astfel:"oraşul domniei mele la Râmnic".

Tot aşa, Matei Basarab menţiona că am fost la preumblere peste Olt la oraşul domniei mele la Râmnic. Sub domnia lui în anul 1643, pe iazul morilor (asanat pe la sfârşitul anilor 1970) se construieşte prima moară de hârtie (fabrică), de către boierii Rudeni.

Pe dealul care străjuieşte oraşul în partea de nord, în Cetăţuia construită pe el la 2 ianuarie 1543 este asasinat de către boierii Neagoe şi Drăgan, domnitorul Radu de la Afumaţi.

Cetăţuia, care este un fel de simbol al oraşului, este un mic fort construit prin secolul al XIV-lea sau secolul al XV-lea pentru a păzi reşedinţa olteană a domnilor, scaun obişnuit al Banilor şi a noii episcopii.

Numeroase documente arată că prin oraş au trecut Doamna Chiajna, Constantin Brâncoveanu, tatăl lui Mihai Viteazul Pătraşcu cel Bun, Radu cel Frumos, Radu Paisie.

Ocuparea Olteniei de către austrieci în perioada 1718-1739, implicit şi a oraşului, a dus la incendierea lui şi transformarea în fortăreaţă de apărare.

Radu cel Mare la 1504 înfiinţează la Râmnic o episcopie numită Episcopia Râmnicului - Noul Severin, fapt ce este semnalat şi de Paul de Alep în notele de călătorie ale sale în ţările române. Însă atestarea documentară a acestei episcopii cu titulatura completă datează din timpul lui Mihnea Vodă la 29 decembrie 1590. Construcţia nouă a Episcopiei ridicată la 1639 este distrusă de un incendiu provocat odată cu năvălirea turcilor din 1737. Tot aşa se va întâmpla şi în 1847. Construcţia existentă a fost ridicată între anii 1850- 1856, iar picturile interioare sunt făcute de Gheorghe Tattarăscu, purtând amprenta realismului italian. Noua construcţie este ridicată prin strădania episcopului de Vâlcea Calinic primind denumirea de Catedrala Episcopală „Sfântul Nicolae”.

La Râmnicu Vâlcea, la 1705 Antim Ivireanul, unul dintre cei mai buni tipografi ai vremii, a fost hirotonisit ca episcop cu Sfatul şi cu voia prea luminatului şi învăţatului domn Constantin Brâncoveanu.

În secolul al secolul al XVIII-lea la Râmnic se desfăşura o bogată activitate culturală, datorată cărturarului Antim Ivireanul (1705) care a pus aici bazele unei tipografii în care au fost tipărite mai multe lucrări în limba română. Primele cărţi tipărite au fost Tomul bucuriei şi Antologhion.

Istoricul Nicolae Iorga a denumit Râmnicul capitală a tipografiilor, iar un capitol al "Literaturii române vechi", "Epoca lui Chesarie de Râmnic".

Au ieşit de sub tipar în continuare "Gramatica slavonească" (1755), "Trâmbiţa românească" (1769), ciclul "Mineelor" (1776 -1780), întâia ediţie a "Observaţii sau băgări de seamă asupra regulelor şi orânduelelor gramaticii româneşti" a lui Ienăchiţă Văcărescu (1787) şi multe altele.

Alt important cărturar al Râmnicului, episcopul Damaschin, reuşeşte tot în această perioadă să contribuie la românizarea aproape a tuturor cărţilor, traducând aproape întreaga literatură a timpului. În urma sinodului din 28 noiembrie 1719 ţinut la mănăstirea Horezu (sau Hurezi), episcopul Damaschin propune înfiinţarea a două şcoli: Una românească la Râmnic şi una latinească la Craiova.

Tot la Râmnic la începutul secolului al XVIII-lea, s-a deschis o şcoală de artă, mai precis de zugravi sub conducerea lui Ioan Zugravul

La 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi, se intonează pentru prima dată cântecul Deşteaptă-te, române! compus de Anton Pann pe versurile poeziei „Un răsunet” de Andrei Mureşanu, la ceremonialul organizat pentru cinstirea victoriei revoluţiei şi sfinţirea stindardelor libertăţii naţionale. Peste ani, în urma revoluţiei din decembrie 1989, „Deşteaptă-te, române!” a devenit imnul naţional al României.

La Râmnicu Vâlcea a trăit bunicul dinspre mamă al poetului Octavian Goga, preotul Ion Bratu, care jucase un rol important în evenimentele revoluţionare ale anului 1848.

Anton Pann a fost un membru marcant al comunităţii oraşului. Locuinţa condeierului şi tipografului a fost casa în formă de culă din actuala stradă Ştirbei Vodă, azi Muzeul memorial Anton Pann. Din acest loc, Pann pleca pe drumurile judeţului, către satele care i-au oferit inspiraţia folclorică necesară desăvârşirii operei sale. Anton Pann a fost cel care a pregătit formaţia corală care a intonat pentru prima dată Deşteaptă-tă, române!.

Au mai trecut prin oraş de-a lungul anilor, în diferite călătorii, Grigore Alexandrescu, Alexandru Odobescu, Mihai Eminescu, Alexandru Vlahuţă, iar Ion Luca Caragiale a fost revizor şcolar.

Un eveniment de seamă din istoria oraşului este că în anul 1920, la 1 iulie, are loc primul congres al Ligii culturale după realizarea României Mari după Primul Război Mondial. Această manifestare este prezidată de Nicolae Iorga