Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţ, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea
România ţara cea mai frumoasa
Home » Regiuni » Crişana » Bihor » Oradea

Fișier:Coa oradea ro.gif Oradea

upload/e/e/5/rumaenien/oradea.large.jpg

Oradea, mai demult Oradea Mare este reşedinţa şi cel mai mare municipiu al judeţului Bihor, situat în vestul României, pe râul Crişul Repede, în imediata apropiere a graniţei cu Ungaria. Totodată este şi cel mai important oraş din regiunea istorică Crişana. La recensământul din 2002 municipiul avea 206.614 de locuitori. În perioada interbelică 20,6% din populaţia oraşului era alcătuită din evrei, fiind consemnate de asemenea comunităţi de germani, slovaci, ucraineni etc.

Staţiunile balneare Băile Felix şi Băile 1 Mai se află la o distanţă de 8 km, respectiv 4 km de oraş. Pe lângă apele termale recunoscute pe plan internaţional pentru efectele sale terapeutice, în această zonă se găseşte o formaţiune carstică spectaculoasă, mai exact, un aven cu o adâncime de 86 de metri, denumit în zonă "Craterul de la Betfia", precum şi pârâul termal Peţa, cu o vegetaţie tropicală unică în Europa.

De secole, municipiul Oradea a reprezentat un punct important de referinţă pentru zonă, fiind cel mai important centru cultural şi comercial. În Evul Mediu, în Cetatea Oradiei exista un observator astronomic, primul în Europa. Drept urmare, meridianul 0 trecea prin Oradea

Oradea (în latină Varadinum) este menţionată pentru prima dată la 1113, într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor, în care apare numele episcopului Sixtus Varadiensis şi al comitelui Saul de Bychar, însă rădăcinile sale sunt de origine romano-dacică, descoperirile arheologice atestând că în zona Salca din oraş şi zona Băilor Felix erau stabiliţi romani şi daci. De-a lungul Evului Mediu, cetatea a devenit loc de convieţuire pentru un mozaic etnic care a contribuit la stabilirea componenţei etnice de astăzi al Oradiei: români, maghiari, austrieci, slovaci, evrei, ucrainieni şi turci.

Cetatea Oradiei, ale cărei vestigii se pot vedea şi astăzi, este menţionată întâia oară în 1241, cu ocazia efectuării unor reparaţii grabnice pentru a face faţă unui iminent atac tătaro-mongol. Construirea cetăţii este atribuită regelui Ladislau I (1077-1095), în onoarea căruia la 27 iunie 1191, Papa Celestinus al III-lea emite un act prin care are loc sanctificare regelui. Conform Cronicii Pictate de la Viena (Chronicon pictum Vindobonense), tot regele Ladislau I a fost cel care a hotărât să ridice "în locul numit Várad", adică la Oradea, o mănăstire în cinstea Fecioarei Maria. Această mănăstire a constituit leagănul episcopiei romano-catolice de Oradea, al cărei întemeietor şi patron spiritual a fost regele Ladislau I.

Invazia mongolă din 1241 a fost descrisă în "Carmen miserabile" de Rogerius, călugăr italian din Spalato (Split), stabilit la Oradea, contemporan cu evenimentele.

În timpul regelui Carol Robert de Anjou (1308-1342)şi a fiului său Ludovic I al Ungariei (1342-1382) care au adus din patria lor italiană gustul pentru rafinament al acestei culturi, Oradea cunoaşte ca oraş şi sediu episcopal catolic o perioadă de înflorire. Episcopul italian Andrea a fost considerat ca o perfectă încarnare a spiritului renascentist, zidind capele, ridicând altare, împodobindu-le cu cele mai luxoase decoraţii. Cea mai impresionantă personalitate a Renaşterii din Europa Centrală a acestei vremi a fost episcopul maghiar de origine croată Ioan Viteaz de Sredna. Oradea devine cunoscută în anii lui Ioan Viteaz ca un centru de mare importanţă al culturii renascentiste. Aici şi-a înălţat observatorul astronomic vestitul fizician al Universităţii Vieneze, Georg von Peuerbach, folosind locaţia Oradiei drept meridianul 0 în lucrarea sa Tabula Varadiensis, publicată în 1464. Toate hărţile terestre şi maritime ale lumii din acea vreme menţionau acest fapt. În prezent numai unele hărţi maritime mai păstrează acest reper.

În 1514 are loc în Transilvania răscoala condusă de nobilul covăsnean Gheorghe Doja (Dózsa György), care a cuprins şi Bihorul. În 1541 s-a constituit paşalâcul de la Buda, care cuprindea Ungaria Centrală. Transilvania a devenit principat autonom în cadrul căruia era înglobat şi Bihorul. În 1660 turcii ocupă Oradea şi întreg ţinutul pe care-l vor stăpâni până în anul 1692.

În anul 1703 izbucneşte o mişcare anti-habsburgică condusă de Francisc Rákóczi al II-lea. Târgurile din jurul cetăţii au devenit câmpuri de bătălie între garnizoana imperială din interiorul fortificaţiei şi răsculaţii lui Rákóczi. Meritele orădenilor în sprijinirea garnizoanei imperiale din timpul mişcării rakocziene au fost recunoscute oficial la 27 noiembrie 1712 chiar de Împăratul Carol al VI-lea. Viaţa economică orădeană a fost caracterizată de înflorirea ramurilor neagricole: meşteşugurile şi comerţul, negustorii constituind cea mai activă categorie socială din oraş.

Papa Pius al VI-lea a înfiinţat în anul 1777 Episcopia Greco-Catolică de Oradea Mare. Unul din corifeii Şcolii Ardelene a fost episcopul greco-catolic orădean Ignaţie Dărăbanţ. Promotor al emancipării spirituale a românilor bihoreni a fost şi urmaşul său, episcopul Samuil Vulcan, întemeietorul liceului românesc din Beiuş, care astăzi îi poartă numele.

Anul revoluţionar 1848-1849 şi-a făcut simţită prezenţa şi la Oradea. La 21 mai 1848, la Pesta, s-au întrunit sub preşedinţia lui Emanuil Gojdu, circa 40 de deputaţi români din Crişana şi Banat, printre reprezentanţii orădeni numărându-se Nicolae Jiga, Ioan Dragoş, Gheorghe Fonai şi Ioan Gozman. Chiar dacă revoluţia a fost înfrântă, tradiţia revoluţionară a anilor 1848-1849 a marcat decisiv conştiinţa publică orădeană, efectele ei pe termen lung simţindu-se, mai ales după 1867, când participanţii la revoluţie care au scăpat cu viaţă au putut să se manifeste în viaţa politică locală. A urmat o înăsprire a ocupaţiei austriece, caracteristică întregului Imperiu. În războiul pentru cucerirea independenţei (1877-1878) participă şi românii din Bihor în lupta împotriva turcilor.

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr se redactează cunoscuta Declaraţie de la Oradea, document care proclamă dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare. La 3 noiembrie s-a constituit Comitetul Naţional Român, compus din Dr. Aurel Lazăr (preşedinte), Roman Ciorogariu, Coriolan Pop, Iacob Radu, etc. Tot acum se înfiinţează Consiliul Militar Român. La 1 decembrie 1918, un număr mare de delegaţi ai judeţului Bihor participă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, într-o dorinţă unanimă de a consfinţi Marea Unire cu Regatul României. A doua zi, Dr. Aurel Lazăr a fost numit şeful resortului Justiţie în Consiliul Dirigent, instituit pentru a conduce treburile Transilvaniei până la preluarea administraţiei de către statul român.

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Oradea s-a menţinut ca un puternic centru industrial şi comercial. La fel ca şi în cazul altor oraşe mari din Vestul Transilvaniei, eforturile s-au îndreptat spre transformarea Oradiei întru-un puternic centru cultural românesc. În contextul celui de-al doilea război mondial în vara anului 1940 acţiunile militare şi revizioniste ale Ungariei horthyste, sprijinită de statele fasciste - Germania nazistă şi Italia - au fost completate de activităţi de tip terorist pe teritoriul românesc, activităţi menite a pregăti o eventuală intervenţie armată. În perioada desfăşurării tratativelor dintre guvernul român şi cel maghiar, pe teritoriul României au fost organizate numeroase grupuri teroriste. Centrul lor coordonator se afla la Oradea, dar întrucât organele româneşti de resort au procedat, la mijlocul lunii august, la arestarea principalilor organizatori şi participanţi, misiunea lor n-a putut fi dusă la îndeplinire. În anul 1944 populaţia evreiască a fost supusă unor legiuiri rasiste înjositoare. În cursul lunii mai, a avut loc operaţiunea întreprinsă de Gestapo, de deportare a populaţiei evreieşti în lagărele de exterminare hitleriste. Circa 90% din evreii din Oradea au pierit în aceste lagăre, în special în cele de la Auschwitz şi Dachau. La 12 octombrie 1944 a avut loc atacul decisiv asupra Oradiei; trupele ungare şi germane s-au retras din oraş, lăsând în urmă doar grupuri mici, cu misiunea de a distruge clădirile mai importante. Eliberarea oraşului s-a făcut de către trupele sovietice şi române. O dată cu reinstaurarea administraţiei civile româneşti, la 9 martie 1945, conducerea administrativă şi politică a Oradiei a fost preluată de elemente comuniste locale, a căror ascensiune la putere a fost facilitată de administraţia militară sovietică. Regimul comunist a determinat schimbări esenţiale în ansamblul vieţii publice orădene, pervertind şi încetinind funcţiile organismului social. Istoria Oradiei în anii dictaturii comuniste poartă amprenta specifică fiecăreia dintre etapele evoluţiei acestui regim la scară naţională. Anii 1944-1947 au corespuns etapei cuceririi puterii politice de către forţele comuniste.

Modelul stalinist a dominat întreaga viaţă politică, social-economică şi culturală între anii 1948-1965. Regimul Ceauşescu (1965-1989), practicând o oarecare destindere şi liberalizare în primii ani, a readus în prim-plan modelul stalinist şi mai mult chiar, a instaurat socialismul dinastic. Paralel cu lupta pentru cucerirea puterii politice, autorităţile comuniste au declanşat acţiunea de reprimare a tuturor elementelor necolaboraţioniste, a unui număr impresionant de persoane prezente în campania de rezistenţă împotriva comunismului şi a luptei pentru victoria partidelor democratice. La momentul oportun aceştia trebuiau înlăturati de pe scena vieţii politice. În cursul anilor '50, arestările si condamnările politice au atins culmi nebănuite. Deosebit de violentă a fost represiunea asupra diferitelor biserici şi culte, episcopii şi preoţii constituind una dintre cele mai numeroase categorii de deţinuti politici

În ciuda vicisitudinilor de ordin politic şi ideologic, viaţa economică a Oradiei a cunoscut, în anii dictaturii comuniste, o incontestabilă dezvoltare. Începând din 1949-1950, după naţionalizare, întreprinderile şi-au desfăşurat activitatea în conformitate cu planurile cincinale, caracteristice vremii. Accentul dezvoltării industriale a fost pus pe ramurile constructoare de maşini, energetică, siderurgică şi chimică, dar industria uşoară şi alimentară a fost, de asemenea, reprezentativă. Urmare a acestor evoluţii economice, populaţia Oradiei a crescut semnificativ, sporului natural adăugându-i-se şi o importantă componentă de mişcare a populaţiei către zonele mai dezvoltate. S-au înregistrat progrese şi în domeniul serviciilor publice, transport, sănătate. De asemenea, turismul a constituit o preocupare pentru autorităţile vremii, în acest sens Băile Felix şi Băile 1 Mai, ale căror resurse de apă termală cu efecte curative aveau o reputaţie constituită încă din Antichitate, dar mai ales din secolul XVI, au fost aduse la standardele vremii.

Începând cu anii '70, efectele negative ale politicii de industrializare forţată s-au făcut simţite şi în Oradea, ca şi la nivelul întregii ţări. Concentrarea aproape a întregii producţii industriale şi agricole pentru export, în vederea obţinerii resurselor financiare necesare pentru a plăti toată datoria externă a României, a adus populaţia în situaţia de a se confrunta cu numeroase lipsuri ţi greutăţi. Nivelul de trai al orădenilor, a fost, însă, relativ suportabil comparativ cu situaţia locuitorilor din alte centre urbane româneşti, având în vedere poziţia privilegiată, de oraş de frontieră. Evenimentele revoluţionare din decembrie 1989 au determinat mutaţii profunde în structurile politice, sociale şi economice româneşti, fiind percepute imediat şi în Oradea. De remarcat, pentru perioada post-decembristă, la nivelul Oradiei, este întoarcerea acesteia la vechea sa traditie universitară. Începând cu 2 mai 1990, prin hotărâre de guvern, ia fiinţă Universitatea Tehnică din Oradea, care devine, un an mai târziu Universitatea din Oradea. În anii care au urmat, instituţia a cunoscut o continuă dezvoltare, fiind actualmente unul dintre cele mai însemnate centre universitare din zona de vest a ţării.

Situat la numai 13 km de graniţa de vest a României, municipiul Oradea, reşedinţa administrativă a judeţului Bihor, ocupă o poziţie central-europeană privilegiată, constituind un important nod de comunicaţii, aflat la o distanţă sensibil egală de capitalele regiunii: Bucureşti (651km), Viena (518km), Budapesta (248km), Praga (676km).

Latitudinea nordică de 47 03' şi longitudinea estică de 21 55' plasează Oradea pe cursul Crişului Repede într-o zonă deluroasă aflată în prelungirea Munţilor Apuseni. La altitudinea medie de 126 m deasupra nivelului mării, Oradea se găseşte la deschiderea Văii Crişului Repede spre câmpie, într-o zonă de contact între prelungirile Munţilor Apuseni şi Câmpia Banato-Crişană, arie de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei, Dealurile Gepişului) către cel de câmpie.

Este accesibil cu automobilul/autobuzul, trenul sau avionul. În apropierea sa se găsesc localităţile-staţiuni Băile Felix şi Băile 1 Mai. În procesul de dezvoltare, Oradea a înglobat în structura sa satele Episcopia Bihor şi Seleuş, în prezent urmărindu-se înglobarea comunelor din jurul oraşului, prin crearea Zonei Metropolitane Oradea.

Oradea este un important centru istoric-cultural, primul centru al umanismului din Transilvania. Zidurile vechii cetăţi sunt dovada istoriei îndelungate, viaţa culturală a oraşului în prezent fiind reprezentată de spectacole, concerte, expoziţii şi târguri. Oradea găzduieşte de asemenea şi cea mai dinamică universitate din ţară. Baza materială în domeniul educaţiei, atât în sectorul public cât şi în cel privat, este asigurată de 45 de şcoli elementare, gimnazii, licee şi 5 universităţi.

Alături de clădiri reprezentative, oraşul trăieşte şi prin evenimentele de cultură şi de divertisment pe care spaţiile dintre acestea le adăpostesc de-a lungul anului, începând din primăvară, când în luna mai se desfăşoară "Festum Varadinum", continuând în toiul verii cu Târgul Meşterilor Populari şi Serbările Cetăţii, în luna iulie, şi încheind cu toamna, când au loc "Festivalul Toamna Orădeană" şi "Săptămâna Teatrului Scurt", în lunile septembrie-octombrie.

CetateClădiri istorice

Una dintre cele mai importante atracţii ale acestui oraş transilvan o constituie arhitectura centrului urbei, reprezentată de diferite stiluri: baroc, clasic, eclectic, secession.Cea mai densă concentrare a acestora se află, evident, în centrul istoric al oraşului:

  • Primăria, clădire monumentală, construită de arhitectul Rimanoczy Kalman Jr. pe malul stâng al Crişului Repede, între anii 1902-1903
  • Palatul Vulturul Negru cu pasajul pietonal, construit în stil secession între anii 1907-1908
  • Biserica Ortodoxă cu Lună, construită în 1790. Arată cu exactitate fazele lunii.
  • Teatrul de Stat, dominând cu stilul său eclectic Piaţa Ferdinand din anul 1900
  • Palatul Episcopiei Greco-Catolice, finalizat în 1905 ca mostră a stilului eclectic cu influenţe neogotice
  • Palatul Rimanoczy Senior, pe strada Republicii colţ cu Parcul Traian, reproducând palatul veneţian Ca d'Oro
  • Palatul Rimanoczy Junior, pe strada Roman Ciorogariu, adăposteşte sediul Episcopiei Ortodoxe a Oradiei şi Sălajului
  • La capătul dinspre est al Oradiei se află Cetatea, construită în secolul XI şi devenită o adevărată emblemă a oraşului, individualizându-se printr-o formă pentagonală unică în Europa de Est.
  • Palatul Baroc (secolul XVIII), fost şi actual sediu episcopal, adăpostind în trecut Muzeul Ţării Crişurilor, a cincea instituţie muzeală ca valoare şi mărime din România şi, împreună cu Bazilica Romano-Catolică şi cu Şirul Canonicilor, formează Complexul Baroc - cel mai mare complex de clădiri construite în acest stil arhitectural în România.

La începutul secolului XX în arhitectura orădeană se impune curentul Art Nouveau, curent declanşat în Franţa, dar integrat şi în Imperiul Austriac (Secession). Elementele ornamentale de faţadă prin care seccesionul poate fi sesizat sunt liniile sinuoase, ondulatorii din ornamentica biomorfă; liniile geometrice care subliniază elementul constructiv al decoraţiei; de asemenea se observă prezenţa mozaicului, vitraliilor, feroneriei, stucaturi etc. Aceste elemente pot fi regăsite la Palatul Poinar, Palatul Vulturul Negru, Palatul Episcopal Greco - Catolic etc.

Biserici, templeLăcaşuri de cult

În Piaţa Unirii se află nu mai puţin de trei biserici, din care una greco-catolică, "Sfântul Nicolae", una ortodoxă, Biserica cu Lună, iar una este romano-catolică, purtând hramul Sfântului Ladislau. Două biserici din Oradea deţin recorduri europene, fiind cele mai mari după categoriile de care aparţin: Biserica "Emanuel", cea mai mare biserică baptistă şi Bazilica Romano-Catolică din Complexul Baroc (cea mai mare biserică în stil baroc).

Viaţă de noapte

Viaţa de noapte în Oradea este cât se poate de activă. Centrul istoric al oraşului abundă în terase, cafenele, restaurante şi cluburi. Majoritatea acestora se află în clădiri-monument, atmosfera dată de acestea făcând experienţa unică.

Terasele, cluburile şi cafenelele sunt deschise până între orele 03-05 a.m., dar majoritatea restaurantelor sunt închise înainte de miezul nopţii. Însă multe pizzerii şi restaurante tip fast-food sunt deschise non-stop.

Printre localurile cele mai renumite, se pot aminti: Club Escape, Club Heat, Club Bali, Cafe Columbus, Cafe Segafredo, Cafe Paris, Cafe Semiramis, Restaurantul Cyrano, Restaurantul Medieval Leonesse, Restaurant-Pizzerie Bridge, Terasa Oradea, Terasa-Club Downtown, etc.

În împrejurimi

La doar câţiva kilometri de Oradea se găsesc renumitele staţiuni balneare Felix şi 1 Mai. Printre obiectivele turistice de aici se pot menţiona:

  • Lacul cu nuferi din Băile 1 Mai, rezervaţie naturală care ocroteşte 3 specii naturale protejate: Nymphaea Lotus Thermalis (varietate unică în Europa, relicvă a erei terţiare), peştele „Roşioara lui Racoviţă” (specie endemică, denumită după naturalistul român Emil Racoviţă) şi melcul Melanopsis Parreyssi (supravieţuitor al ultimei ere glaciare).
  • Fenomenul carstic de pe Dealul Şomleului, Avenul de la Betfia sau Avenul “Hudra Bradii” (impropriu numit de localnici “Craterul de la Betfia”). Acesta are o adâncime de 86 de metri, puţul său având o cădere aproape verticală de 54 metri).
  • Ştrandul Venus din Băile 1 Mai.
  • Rezervaţia de nuferi din Băile Felix
  • Ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai (cel mai vechi din România- aprox. 107 ani)
  • Ştrandul cu apă termală "Apolo"

În prezent în ambele staţiuni sunt multe pensiuni si vile, precum şi hoteluri de 3 şi 4 stele, care au un confort deosebit şi se situează la nivelul turismului internaţional.

În prezent, în Oradea există peste 20 de hoteluri, din care 6 sunt de 4 stele cel mai important fiind Continental Forum Oradea, 8 de 3 stele şi 3 hoteluri de două stele. Momentan nu mai există hoteluri funcţionale de o stea în Oradea.

Marea majoritatea pensiunilor din regiune se găsesc în Băile Felix şi Băile 1 Mai, însă nici Oradea nu duce lipsă de asemenea unităţi de cazare. Există 20 pensiuni, majoritatea de două şi trei stele, precum şi 3 moteluri de 3 stele şi vile turistice.