Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţ, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea
România ţara cea mai frumoasa
Home » Regiuni » Crişana » Bihor » Marghita

 Marghita

upload/e/e/5/rumaenien/marghita.large.jpg

Marghita este un oraş din judeţul Bihor, Transilvania, România.

Cele mai vechi descoperiri arheologice datează din epocile de piatră, bronz şi fier. După creştinarea ungurilor, în anul 1000 d.C., prin regele Ştefan cel Sfânt, aceste ţinuturi ajung sub stapânirea regatului ungar. Legendele care au străbătut timpul spun că, prin anul 1200 d.C., un grup de oameni trăiau organizaţi lângă Barcău, consolidând bazele unei aşezări. În marea invazie a tătarilor din anul 1241 aşezarea a fost trecută prin foc şi sabie, iar mare parte a populaţiei a fost ucisă ori dusă în robie. Au scăpat doar cei care s-au adăpostit în pădurile din împrejurimi.

După trecerea invaziei, oamenii s-au întors în vechiul loc, unde şi-au refăcut casele arse şi au început să se ocupe cu agricultura şi păstoritul. Se spune că pe atunci împrejurimile Barcăului erau pline cu câmpuri de margarete. Documente vechi spun că numele aşezării a avut, de-a lungul vremii, trei variante: Marghiureta, Margitfalva şi Marghita. Tot trei sunt legendele care povestesc originea acestor nume. Una zice că ele vin de la câmpurile de margarete, în timp ce alta susţine că localitatea, aflându-se vremelnic pe domeniul fiicei unui rege maghiar, numită Margit, a luat numele acesteia. Unii istorici susţin că numele oraşului Marghita provine de la o mică bisericuţă cu hramul Sfintei Margareta, care ar fi existat pe aceste meleaguri cu câteva secole în urmă.

Prima atestare documentară a localităţii Marghita datează din anul 1216. În secolul XIV, Marghita devine centru de moşie feudală maghiară şi o găsim atestată documentar în 1332 sub numele de Margitfalva. În anul 1376, regele Ludovic cel Mare al Ungariei acordă Marghitei dreptul de a ţine târguri, ceea ce face ca localitatea să cunoască o dezvoltare economică, devenind un important târg. Vreme de câteva sute de ani, localitatea s-a aflat în proprietate regală maghiară sau a unor familii nobiliare. În timpul feudalismului, în această zonă au loc unele framântări sociale, cum au fost cele din anii 1467 şi 1514.

La începutul secolului XVI, oştile otomane se revarsă spre centrul Europei, cucerind Belgradul în 1521. După înfrângerea ungurilor la Mohács, în 1526, regatul maghiar devine paşalâc turcesc, situaţie în care ajunge şi Bihorul. Localitatea rămâne un important centru agricol şi comercial. În anii 1710 şi 1739 ciuma loveşte Marghita, decimând populaţia.

La începutul secolului XVIII, o dată cu slăbirea puterii turceşti, Marghita trece sub stapânirea Imperiului Austro-Ungar. În anul 1823, un mare incendiu a distrus aproape jumatate din localitate. Anul revoluţionar 1848 a fost marcat şi la Marghita de puternice framântări sociale ale populaţiei locale. Deşi înfrântă, revoluţia a avut urmări importante pentru Marghita. Iobăgia a fost desfiinţată. Acest lucru a dus la transformări esenţiale în viaţa economică şi socială a localităţii. Creşte numărul manufacturilor şi se diversifică producţia, iar târgurile se ţin săptămânal. Ziua de vineri a fost stabilită atunci drept zi de piaţă. Agricultura din zonă s-a dezvoltat şi au apărut primele relaţii de producţie capitaliste. Munca în agricultură era organizată pe ferme, la o parte din lucrări folosindu-se maşini agricole aduse de la Viena şi Praga.

În anul 1852, Marghita ajunge domeniu al Abaţiei de Mölk din Austria, care construieşte aici un castel impunător. Noul proprietar a favorizat dezvoltarea localităţii, amplificând viticultura, cultura cerealelor şi pomilor fructiferi.

După primul război mondial, odată cu Unirea de la 1 Decembrie 1918, când Transilvania s-a alipit ţării mamă, Ţara Crişurilor, inclusiv Marghita, ajunge parte integrantă din România Mare. La începutul secolului XX, Marghita cunoaşte o intensă dezvoltare a meşteşugurilor. Apar ateliere de cizmărie, croitorie, tâmplărie, ceramică, etc. În perioada interbelică, 1918-1940, Marghita se consolidează ca centru comercial şi de producţie. În anii 1920, localitatea număra aproximativ 7.000 de locuitori români, maghiari şi evrei. Marghita era cunoscută mai ales prin târgurile care se organizau săptămânal. În timpul celui de-al doilea război mondial, Dictatul de la Viena din august 1940 aduce Marghita sub ocupaţie fascisto-horthystă. În perioada 1940-1944, circa 1.700 de evrei au fost deportaţi în lagărele de concentrare naziste. La 20 octombrie 1944, în urma unor lupte grele, Marghita a fost eliberată de trupele române şi sovietice şi a revenit în teritoriul României.

Instaurarea regimului comunist în România, în anul 1947, se face resimţită dureros şi în Marghita, la fel ca în întreaga ţară. Pământurile, magazinele şi fabricile sunt luate de stat. Proprietatea Abaţiei de Mölk trece şi ea în posesia statului comunist. Totuşi, în anii care vor urma, localitatea va cunoaşte perioada de cea mai intensă dezvoltare. Apar primii germeni ai industriei serioase. În perioada 1949-1960 se înfiinţează primele întreprinderi de confecţii, construcţii metalice, încălţăminte, morărit, etc. După 1960, caracterul industrial al Marghitei începe să se contureze mai pregnant. Din centru agricol şi meşteşugăresc, localitatea are tendinţe clare de industrializare. Numărul populaţiei creşte. Potrivit recensământului din 1964, localitatea număra atunci 10.175 suflete.

După revoluţia din 1989, care a dus la prăbuşirea regimului comunist, a început procesul de privatizare, s-au înapoiat pământurile. S-au înfiinţat mai multe societăţi comerciale private. Mulţi oameni şi-au deschis propria afacere. Partidele politice democratice, interzise de comunişti timp de cinci decenii, îşi fac din nou simţită prezenţa. Potrivit datelor actuale, populaţia municipiului este de circa 19.000 persoane, din care 17.000 în localitatea de reşedinţă, 1.200 în satul Cheţ şi 800 în satul Ghenetea.

Clădiri istorice:

 

  • Castelul Csaky
  • Casa de Cultură

Principalul punct turistic din oraş este ştrandul termal, care atrage anual sute de turişti din toată ţara, folosind apă geotermală în scop balnear. În zona municipiului se află mai multe izvoare de apă termală. În imediata apropiere a Marghitei se află râul Barcău, o pădure mare şi două lacuri, care au un potenţial turistic ridicat. Vara, la sfârşit de săptămână, marghitanii obişnuiesc să iasă la iarbă verde, la pădure, la o bere rece şi o friptură pe jar. La numai 30 de km distanţă de Marghita se află Munţii Plopiş, cu frumoasa localitate Pădurea Neagră. Izvorul de apă minerală, pârâurile zglobii, codrii răcoroşi şi frumuseţea peisajelor atrag anual la Pădurea Neagră mii de turişti. Marghitanii sunt recunoscuţi ca oameni ospitalieri, harnici şi buni meseriaşi, trăsături păstrate până în zilele noastre de la străbunii care au trăit lângă câmpurile cu margarete. Oricine vine cu gânduri curate în oraşul de lângă Barcău va fi primit cu o pălincă tare şi o friptură pe cinste.