Fișier:CoA Saliste.png Sălişte

Sălişte este o localitate în vestul judeţului Sibiu, Transilvania, România. A fost declarat oraş în 2004.

Obiective memoriale:

  • Monumentul Eroilor Români din Primul Război Mondial. Troiţa este amplasată în Piaţa Eroilor din Sălişte şi a fost dezvelită în anul 1933. Monumentul este realizat din lemn şi are o înălţime de 4 m, fiind ridicat din iniţiativa “Societăţii Cultul Eroilor”. Pe faţada Troiţei se află următorul înscris: „Ridicată în al treilea an al domniei M.S. Regelui Carol al II-lea, pentru cinstirea eroilor întregirii neamului“.
  • Biserica Eroilor din Foltea-Sălişte a fost ridicată între anii 1922-1923, din iniţiativa Mitropolitului Ardealului Dr. N. Bălan, la stăruinţele Protopopului Dr. D. Bacia şi inginerilor D. Marcu, Ilie Martin, precum şi ale epitropului D. Ghiboiajin, folosindu-se donaţiile locuitorilor Săliştei. Biserica este realizată din piatră şi lemn, iar în interior este decorată cu icoane şi picturi murale. În lăcaşul de cult sunt înscrise numele a 25 eroi români căzuţi pe frontul austriac, între anii 1914-1919, precum şi numele a 32 eroi români, căzuţi pe frontul român, între anii 1916-1919.