Satu Mare

Satu Mare este reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Satu Mare, România.

Descoperirile arheologice din Ţara Oaşului, Ardud, Medieş, Homorod, Lazuri etc. au scos la lumină o mulţime de dovezi privind aşezările din epoca pietrei şi a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ţinuturi de către comunităţile geto-dacice după cucerirea romană. Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetăţile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), după cum menţionează cronica lui Anonymus. În jurul vetrei oraşului - Villa Zotmar - locuită de băştinaşi, s-au aşezat colonişti teutoni aduşi la 1006 de regina Ghizela, iar mai apoi, colonişti germani stabiliţi dincolo de Someş, în oraşul Mintiu.

După 1543, când cetatea intră în posesia familiei Báthory, se fac schimbări ale albiei Someşului, pentru a apăra cetatea în partea sa sudică, astfel încât fortificaţia rămâne aşezată într-o insulă legată de principalele drumuri prin trei poduri peste Someş. La 1562 cetatea este asediată de armatele otomane conduse de paşa Ibrahim din Buda şi de paşa Maleoci din Timişoara. Apoi cetatea a fost asediată de trupele habsburgice, iar armatele transilvănene, părăsind-o, o incendiază. Din însărcinarea generalului austriac Lazarus von Schwendi începe reconstruirea cetăţii conform planurilor arhitectului italian Ottavio Baldigara după sistemul fortificaţiilor italiene în formă de pentagon cu cinci bastioane. Deşi în evul mediu, Mintiu şi Satu Mare erau două oraşe distincte, despărţite de Someş, între 1712 - 1715 cele două oraşe se unesc treptat din punct de vedere administrativ. Acest lucru iese în evidenţă îndeosebi prin numele maghiarofon al oraşului, şi anume Szatmárnémeti, literalmente «Satu-Mare-Mintiu». Actul ce consfinţea unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie 1721, oraşului Satu Mare conferindu-i-se totodata şi statutul de oraş liber regal.

Datorită privilegiilor economice şi comerciale primite începând cu secolul al XIII-lea, Satu Mare devine un însemnat centru al breslelor meşteşugăreşti. Secolul al XVIII-lea marchează debutul unui intens proces de urbanizare a oraşului, din această perioadă datând câteva edificii reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformată etc. În anul 1823 se înfiinţează Comisia de sistematizare a oraşului, care controlează şi dirijează întreaga activitate edilitară. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a oraşului începute în 1805. Apar şi primele întreprinderi industriale: Moara cu aburi, Fabrica de căramida, Fabrica Neuschloss de prelucrare a lemnului, Fabrica de cherestea, Fabrica Princz, Fabrica Unio. Fiind la intersecţia drumurilor comerciale, Satu Mare devine un important nod feroviar. În 1871 se construieşte linia ferată Satu Mare - Carei, în 1872 linia Satu Mare - Sighetu Marmaţiei, în 1894 linia Satu Mare - Baia Mare, iar după 1900 liniile ferate care legau oraşul Satu Mare de diverse localităţi ale judeţului: Ardud (1900), Bixad (1906). La finele primului război mondial, ca urmare a condiţiilor create de înfăptuirea Unirii de la 1 decembrie 1918, oraşul Satu Mare, ca de altfel toate oraşele transilvănene, cunoaşte o dezvoltare evidentă în toate domeniile vieţii economice şi social - culturale. Marile întreprinderi din oraş, Fabrica de vagoane Unio, Fabrica Princz, Întreprinderea textilă Ardeleana, Rafinaria de petrol Freund, Fabrica de cărămizi, Fabrica de mobilă, prosperă în aceasta perioadă, iar municipalitatea realizează importante investiţii în căi de comunicaţie, şcoli, spitale, construcţii publice, uzine comunale. Tot în acea perioadă, mai bine spus pe 15 iulie 1919 se înfiinţează Liceul Mihai Eminescu, prima instituţie de învăţământ secundar cu predare în limba română din oraş. Sistemul bancar şi comerţul se dezvoltă în paralel, astfel că în 1929 se înfiinţează Camera de Comerţ şi Industrie şi Bursa de marfuri, care au ca membri 25 de societăţi comerciale anonime şi 75 de firme industriale şi de producţie, iar în 1930 existau deja 33 de bănci.

În perioada interbelică municipiul Satu Mare a fost reşedinţa judeţului Satu Mare (interbelic).

Ascensiunea fascismului în Europa şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial au produs dramatice modificări ale climatului social, politic şi economic al oraşului. Vara anului 1940 avea să devină una din cele mai tragice pagini din istoria poporului român: nord - vestul Transilvaniei este răpit prin Dictatul de la Viena, Stalin anexează în urma Pactului Ribbentrop-Molotov nordul Bucovinei, Basarabia şi ţinutul Herţa, iar Bulgaria obţine Cadrilaterul. Din toate aceste teritorii, în urma războiului a fost recuperată doar Transilvania, eliberată de Armata Română în toamna anului 1944. Totodată, politica dusă de guvernul fascist maghiar a dus la uciderea a 18.000 de evrei din zona municipiului în timpul administraţiei pe care a exercitat-o timp de patru ani. După Conferinţa de la Yalta din 1945, în România - ca şi în alte ţări ale Europei Centrale, abandonate sferei de influenţă sovietice de către Puterile Aliate - a fost instaurat comunismul.

Prăbuşirea comunismului a survenit în decembrie 1989, în urma unei revoluţii anticomuniste care a adus în stradă o mare parte a populaţiei marilor oraşe şi care a făcut peste 1.200 de victime.

Obiective turistice:

• Turnul Pompierilor
• Catedrala romano-catolică, sediul Episcopiei de Satu Mare
• Statuia Lupa Capitolina (Lupoaica)
• Biserica Reformată cu lanţuri
• Biserica ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" ("catedrala")
• Biserica greco-catolică "Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril"
• Casa Memoriala "Vasile Lucaciu"
• Muzeul Judetean
• Teatrul de Nord
• Palatul Episcopal
• Cladirea Breslei Cizmarilor
• Casa Ormos