Vaşcău este un oraş în judeţul Bihor, Transilvania, România, aflat la o distanţă de circa 7 km de oraşul Ştei.

Din punct de vedere al unităţilor teritoriale de planificare din judeţul Bihor, localitatea Vaşcău, împreună cu localităţile aparţinătoare, face parte din Zona de Sud-Est Ştei – Nucet – Vaşcău.

Aşezat în partea de sud-est a judeţului Bihor, pe DN 79, pe cursul superior al râului Crişul Negru, fiind limitat de Munţii Bihorului la răsărit şi Munţii Codru – Moma spre apus, oraşul Vaşcău şi localităţile din jurul său formează una dintre cele mai pitoreşti zone ale judeţului, fiind în acelaşi timp parte componentă a „Ţării Beiuşului”.

Aşezat în culoarul Depresiunii Beiuşului, la nivelul căruia se realizează întrepătrunderea dintre Munţii Apuseni şi Câmpia de Vest, Vaşcăul este poziţionat la intersecţia paralelei de 46° 28′ latitudine N cu meridianul de 22° 28′ longitudine E.

Localitatea este limitată în Est de satele Vărzarii de Jos şi Vărzarii de Sus, în Sud de satele Cărpinet şi Izbuc, la Vest se învecinează cu satele Cîmp şi Coleşti, în Nord cu satul Şuştiu (localitate componentă a comunei Lunca), iar în imediata vecinătatea se găsesc alte două oraşe ale judeţului: oraşul Nucet – în Est, iar la 7 kilometri spre Nord, se află oraşul Ştei.

Se disting în cadrul reliefului următoarele unităţi: Munţii Biharia, Munţii Codru-Moma, Dealurile Crişene, Depresiunea Beiuş.

Relieful muntos al oraşului Vaşcău scoate în evidenţă altitudinea de 295 m.

Cel mai reprezentativ este relieful dezvoltat pe roci carbonatice, care se suprapune peste Platoul Vaşcău, ce se înfăţişează ca o cunună de depresiuni închise, lipsite de cursuri de apă. La marginea platoului se remarcă prezenţa rocilor impermeabile, care formează o cunună montană, cu Vf. Momuţa (930 m) ca cel mai înalt punct altimetric.

Platoul Vaşcău este sărac în ape permanente, ele pierzându-se în ponoare. Printre aceste văi se remarcă: valea Cohuri-Ponor, valea Ponoraş şi valea Recea. Cea mai semnificativă, ca debit şi lungime, este valea Pampăr, care vine de la Călugări, trece prin Izbuc, apoi se pierde într-o uriaşă gură de peşteră numită Cîmpeneasca (avenul are 35 m adâncime). După aproximativ 3 km de la gura peşterii, drum străbătut subteran de Pampăr, apa iese la suprafaţă la Vaşcău, într-un punct numit izvorul din Boiu.

Pe marginea Platoului Vaşcău sunt 2 izbucuri deosebite: unul în valea Brihenilor şi altul în hotarul localităţii Călugări. Izbucul de la Călugări, care în trecut avea dublă intermitenţă, în prezent are o singură intermitenţă, fiind declarat rezervaţie geologică naturală.

De-a lungul munţilor se întind Dealurile Crişene ca o treaptă prelungă a Munţilor Apuseni, având în interiorul Depresiunii Beiuşului o dispoziţie în amfiteatru, reţeaua hidrografică fiind convergentă. Ele sunt rezultatul unui proces de eroziune asupra piemontului de acumulare de la baza Munţilor Apuseni, precum şi asupra unui strat de marne, argile, pietrişuri şi nisipuri.

Din Dealul Curmăturii Criştiorului, prin culmea principală care trece din Dealul Mare prin Dealul Murgului, Dealurile Izbucului până la Dealurile Vaşcăului se prezintă sub forma unui lanţ de culmi deluroase, între care amintim: Ronţaru (910 m – Coleşti), Cicera Ursului (900 m – Câmp), Merişor sau Porceasa (900 m – Câmp-Moţi), Vf. Runcului (860 m – Briheni), Măgura Osoiului (620 m – Vaşcău).

Depresiunea Beiuşului este un rezultat al afundării formaţiunilor de tip carpatic din partea de vest a Munţilor Apuseni. Văile sunt largi şi puţin adânci, favorizând aşezările umane. Aşa sunt: Valea lui Tieşu, Valea Rudăreasa, Valea Bălineasa.

În partea sudică a oraşului Vaşcăului, caracterizată prin prezenţa dealurilor piemontane ca o prelungire a Munţilor Codru-Moma, amintim câteva dintre aceste culmi deluroase:

• Vârful Ronţarul (910 m – Coleşti)
• Cicera Ursului (900 m – Câmp)
• Vărful Merişor/Porceasa (900 m)
• Cornet (650 m – Câmp)
• Vârful Osoiu (620 m – Pleş).

Reprezintă unitatea cea mai înaltă şi mai masivă din cadrul Apusenilor. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi calcare mezozoice, ceea ce a impus o mare diversitate morfologică: relief de nivelare policiclică, relief glaciar şi crionival. La poalele vârfului Cucurbăta Mare (1849 m) au fost identificate 2 circuri glaciare incipiente. Culmile acestor munţi coboară domol şi prelung spre Depresiunea Beiuşului.

Care închid Ţara Beiuşului la vest, sunt formaţi din 2 grupe muntoase (Munţii Codru în partea de nord şi sud-vest şi Munţii Moma în partea de sud-est) despărţite de valea Briheni în est şi valea Moneasa în vest. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline şi intruziuni granitice, calcare, gresii şi roci vulcanice. Sunt munţi din categoria celor mici (vf. Pleşu – 1112 m, altitudinea maximă), în care calcarele au generat un carst dintre cele mai interesante, unde apare întregul complex de forme endocarstice şi exocarstice.

Începuturile vieţii omeneşti în zona oraşului Vaşcău sunt atestate arheologic încă din paleolitic. Bogăţia bazinului hidrografic, climatul destul de blând şi formele de relief, cu întinse zone muntoase acoperite de păduri, au creat condiţii pentru formarea de aşezări omeneşti aproape una lângă alta, deci cu însemnate concentrări de populaţie.

Cea mai veche menţiune documentară care indică o atestare certă a localităţii Vaşcău este cea din Conscrierea porţilor „Liber regius”, întocmită în anul 1552 de fiscul regal, unde Vaşcăul apare menţionat sub denumirea de Nagykoh(ó) („Cuptorul Mare”); în acelaşi timp apar menţionate şi localităţile Vărzari de Sus şi Vărzari de Jos, împreună cu alte două localităţi, acestea dispărute ulterior. Începând cu sec. al XVIII-lea, respectiv anul 1851 denumirea oraşului va ilustra principala bogăţie şi ocupaţia de bază a locuitorilor, aceea de lucrători la fierărie: Vaskoh – nume provenit din limba maghiară şi format din două cuvinte: vas „fier” şi kohó „cuptor de topit, furnal”.

Dintre cele mai vechi şi mai importante îndeletniciri ale locuitorilor din oraşul Vaşcău şi satele aparţinătoare se pot aminti: cultura cartofului şi creşterea vitelor, prelucrarea fierului, olăritul, cioplitul în piatră de marmură, cojocăritul, cizmăritul, cioplitul în lemn, zidăritul şi dulgheritul, fabricarea şi valorificarea varului, fabricarea şi valorificarea băuturilor spirtoase, morăritul, crâşmăritul.

Până în secolul XIX Vaşcăul a făcut parte din ţinutul Beiuşului, în 1886 Vaşcăul apare ca plasă independentă de Beiuş, având 42 de localităţi. Populaţia localităţii Vaşcău era de aproximativ 70 de persoane în 1600, ajungând la 472 persoane în 1784 şi la 1264 locuitori în 1910.

Revolta din 1784 a cuprins şi părţile Vaşcăului unde a fost adusă o centurie a legiunii de Vins şi unde se consemnează faptul că protopopul de Beiuş a citit în târgul de la Vaşcău scrisoarea vicecomitelui, care îi îndemna pe localnici să nu dea ascultare răsculaţilor.

Vaşcăul a fost prins şi în vâltoarea evenimentelor revoluţionare de la 1848 – 1849, dar mai cu seamă în evenimentele marii uniri din 1918. Din Consiliul Naţional Român pentru Oradea şi Bihor făceau parte şi Ioan Ovesea (contabil la banca Şoimul din Vaşcău), dr. Augustin Ciurdariu (avocat în Vaşcău) şi Vasile Negru (proprietar în Vaşcău). Vaşcăul şi-a trimis delegaţii la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia: Adrian Deseanu (protopop), dr. Augustin Ciurdariu, Alexandru Sala (învăţător), Maxim Nonu (contabil).

La Vaşcău s-a creat şi o gardă naţională, condusă de locotenentul Petre Popovici, care a avut misiunea de a asigura trecerea administraţiei de la autorităţile maghiare la cele române, acest lucru realizându-se deja la 11 ianuarie 1919.

După unire Vaşcăul a devenit plasă a judeţului Bihor, în urma reformei agrare din 1921 au fost împroprietăriţi ţăranii de aici cu terenurile expropriate de la Episcopia Romano-Catolică şi de la cea Greco-Catolică.

În perioada interbelică s-au construit şcoli în satele aparţinătoare comunei Vaşcău, păstrăvăria şi fabrica de marmură.

În anul 1956 localitatea Vaşcău este ridicată la rangul de oraş, de care aparţin şi cele 5 sate componente, menţionate mai sus.

Lăcaşe de cult:

Două dintre cele mai vechi biserici de pe teritoriul oraşului Vaşcău, existente de la sfârşitul sec. al XIII – lea, sunt: una greco-ortodoxă, iar cealaltă romano-catolică. Din păcate nu există informaţii despre aceste două biserici.

• Biserica romano-catolică Se ştie cu precizie că la Vaşcău a fost sfinţită noua biserică romano-catolică la 26 iulie 1744, biserică construită pe locul celei vechi, pe dealul Calvaria, acolo unde funcţiona odinioară topitoria de fier şi unde se găseşte şi astăzi. Această parohie s-a construit prin grija şi oblăduirea contelui Nicolae Csaky, episcop de Oradea. Altarul şi coloanele sunt executate din marmură de Câmp şi Coleşti, în mai multe culori, de o mare frumuseţe.
• Biserica ortodoxă Primele ştiri mai amănunţite despre existenţa şi activitatea Bisericii Ortodoxe Româneşti din Vaşcău le avem din anul 1716, an în care biserica aceasta deservea şi Bărăştii (pe vatra de astăzi a localităţii Vaşcău erau 3 localităţi separate: Vaşcău, Bărăşti şi Boiu). La biserica ortodoxă din Vaşcău, credincioşii celor trei localităţi se aşezau după poziţia localităţii fiecăruia faţă de locul unde era biserica. Cei din Vaşcău se aşezau, în biserică, în partea dreaptă, iar cei din Bărăşti, în partea stângă. Acest obicei nu se păstrează în ziua de azi. În anul 1874 au apărut disensiuni între credincioşii din Vaşcău şi Bărăşti, disensiuni care au avut drept consecinţă ruinarea bisericii; cu toate acestea, la începutul anului 1879, conflictul se stinge iar credincioşii se ocupă de repararea bisericii. Prin urmare, în anul 1880, nu s-a construit o nouă biserică, cum s-a crezut mult timp, ci s-au executat doar lucrări de renovare şi reparare. Biserica ortodoxă din Vaşcău are hramul «Pogorârea Sfântului Duh». În anul 1905, când a fost electrificat oraşul Vaşcău, este electrificată şi biserica ortodoxă.
• Biserica ortodoxă din Câmp se începe construirea ei în anul 1850 şi se finalizează în anul 1861 (având hramul «Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril».
• Biserica ortodoxă din Vărzari de Jos este construită de către credincioşi în anul 1857 (având hramul «Adormirea Maicii Domnului»).
• Biserica ortodoxă din Vărzarii de Sus a fost construită în anul 1859, din piatră şi acoperită cu şindrilă (având hramul «Înălţarea Sfintei Cruci»).
• Biserica ortodoxă din Coleşti, menţionată încă din anul 1752, este singura de pe teritoriul Vaşcăului care a fost construită din lemn, fiind un monument arhitectonic de valoare istorică şi una dintre cele mai vechi biserici din sudul Bihorului.

Locuri de agrement:

În părţile oraşului Vaşcău există multe locuri pitoreşti atractive din punct de vedere turistic. În împrejurimi sunt şi unele monumente de arhitectură populară, monumente ale naturii, biserici din lemn: bisericile din lemn de la Fânaţe, Rieni, Brădet; numeroase peşteri: Peştera de la Fânaţe, peşterile din zona izvoarelor Crişului Negru, Porţile Bihorului, peşterile de pe Valea Sighiştelului, Peştera Urşilor de la Chişcău, Peştera de la Câmpeneasa (Izbuc).

• Peştera de la Câmpeneasca (Izbuc) Se află la o distanţă de 3,5 km de oraşul Vaşcău, situată la cca. 100-150 m de ultima casă din Izbuc; traseul este accesibil cu maşina până la un anumit punct, după care se merge pe o potecă uşoară. Peştera este situată într-o adâncitură a depresiunii Ţarina, între pădurile Curpiniş (N-V) şi Faţa Dealului (N-NE). Apele Văii Pampărului, după ce vin de la Călugări şi străbat satul Izbuc, cotesc brusc şi se prăvălesc de la o înălţime de 35 m spre imensa gură a peşterii, fiind parcă înghiţite de peşteră. Dar după ce străbat o distanţă de 2 km prin peşteră, apele Pampărului ies la lumina zilei la Vaşcău la o distanţă de 500 m de oraş, formând un „izbuc” puternic numit Izvorul Boiului. În ceea ce priveşte numele Peşterii Câmpeneasca se spune că acesta s-ar trage de la numele depresiunii Ţarina, unde se află peştera şi care, având aspectul unui câmp şi fiind vechi loc de păşunat pentru animalele oamenilor din zonă, ar fi determinat alegarea acestui nume. Datorită faptului că, în timp, acest câmp a fost locul unde oamenii îşi aduceau şi ţineau boii pentru mai mult timp, oamenii i-au dat locului numele de „Bourişte”, adică locul de păşunat al boilor; acest nume s-a păstrat în paralele cu cel de „Peştera Câmpeneasca”.
• Izvorul Boiu Situat la 500 m de centrul oraşului Vaşcău, are un puternic debit de apă care nu îngheaţă niciodată (temperatura apei este constantă pe toată perioada anului). Utilizând apele acestui izvor, în anul 1937 ia fiinţă ]n oraşul Vaşcău crescătoria de păstrăvi al lui Partenie Coroi. Cercetările au dovedit că apele Pampărului, care intră în Peştera Câmpeneasca, după ce străbat adâncurile pământului, ies la lumina zilei la Vaşcău. De aici se trage şi numele izvorului, izvor a cărui ape care pleacă din locul numit şi Bourişte, iar la Vaşcău i s-a dat numele de Izvorul Boiu. Numele acestui izvor a dat şi numele unei localităţi străvechi de pe vatra de azi a Vaşcăului, care figura în documentele din anul 1600 cu numele de satul Boiu şi care ulterior s-a contopit cu localitatea Vaşcău. Tot de la numele acetui izvor se trage şi denumirea unei străzi din oraş, situată foarte aproape de izvor, care şi în ziua de azi se numeşte Strada Boiu. Un alt punct de atracţie al zonei îl constituie satul Călugări, localitate componentă a comunei Cărpinet, sat renumit datorită Izbucului de la Călugări.
• Izbucul de la Călugări Este vorba de un fenomen carstic, apa izvorului izbucnind la suprafaţă şi apoi retrăgându-se (mecanismul de golire se produce pe baza sifonării unui bazin carstic), ciclu repetându-se la un interval de 15-40 de minute, în funcţie de debitul apelor izvorului. Crezând în proprietăţile miraculoase ale apelor izvorului, aici a fost înfiinţată o mănăstire, Mănăstirea de la Izbuc, care a devenit un atractiv punct turistic cercetat şi vizitat de foarte multă lume. Pelerinajele au loc aici în fiecare an, la sărbătoarea de „Sfânta Maria Mare”, în data de 15 august, şi la sărbătoarea „Înălţarea Domnului”, în data de 8 septembrie.