Oraşul Bălceşti se află aşezat la limita sudică a judeţului Vâlcea pe partea dreaptă a râului Olteţ, România.

Comună până în anul 2002, în esenţă un vechi târguşor bine dezvoltat social şi economic dealungul timpului, favorizată şi de aşezarea sa la răscrucea drumurilor ancestrale ce leagă Craiova (44km) de Râmnicu Vâlcea (86 km), Horezu (80 km) de Drăgăşani (52 km), este prin Legea nr. 353 din 6 iunie 2002 declarată oraş. Se compune din localităţile: Beneşti, Goruneşti, Chirculeşti, Ulicioiu, Irimeşti, Otetelişu, Preoţeşti şi Poieni, foste sate, astăzi cartiere cuprinse în administrarea noului oraş. Se specifică faptul că satele Goruneşti, Irimeşti şi Otetelişu până pe la începutul anului 1970 au fost comune, însă dezvoltarea fostei comune Bălceşti, a făcut ca acestea să se unească cu aceasta.

Se remarcă faptul că Beneşti era cunoscut de foarte mult timp ca locul unde în anul 1750, dascălul grec Hristodor înfiinţează o şcoală sătească. Aceast locaş de învăţătură, în anul 1838 se transforma în şcoală preparandă care pregătea primii învăţători rurali pentru satele plasei Olteţu.

În pridvorul acestei şcoli din Beneşti poposea la 2 martie 1821 revoluţionarul Tudor Vladimirescu în drumul său cu pandurii, ai căror comandant era, către Bucureşti.

Beneşti este şi locul care a dat umanităţii pe cărturarul Petrache Poenaru, cel care în anul 1827 obţinea la Paris brevetul pentru condei portăreţ fără sfârşit, stiloul de astăzi. Însă, Petrache Poenaru, omul de taină a lui Tudor Vladimirescu este cel care concepe steagul naţional, steag ce a fost purtat pentru prima dată de pandurii marelui revoluţionar. Este de asemeni editorul primului ziar românesc "Foaie de propagandă" pentru armata de panduri a lui Tudor Vladimirescu. Este organizatorul învăţământului naţional românesc, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, membru al Academiei Române din anul 1870.

Numele satului Otetelişu, vine de la numele dat de familia boierilor Otetelişeni, sprijinitoare a acţiunilor revoluţionarului Tudor Vladimirescu.