Mizil este un oraş din judeţul Prahova, Muntenia, România.

Prima menţiune documentară a localităţii pare a fi cea din catastifele Braşovului, în anul 1529. Localitatea este atestată documentar în anul 1585 sub numele Eşteu. În 1591 a fost consemnat ca Iştău.

Spre sfârşitul secolului XVII şi începutul secolului XVIII, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Iştăul ajunge în proprietatea domnului, care îşi construieşte case domneşti la via Corbeanca Dealul Dumbrăvii) şi înfiinţează un târg anual care va deveni vestit, ca şi cel al Drăgaicei, pe care de fapt îl va continua.

In secolul al XVIII-lea a început sa funcţioneze aici o staţie a postei de cai ( "menizil" ), de la care provine numele actual al localităţii.

La 1790, mica aşezare rurală îşi avea biserica ei, ca toate aşezările statornice. Cam în aceeaşi vreme, pe drumul poştei de cai, care lega Buzău de Ploieşti, începură să se stabilească în jurul menzilhanelei (staţia de poştă sau „menzil”) o mulţime de negustori, cărora locul le înlesnea nevoile de schimb cu cele două centre comerciale mai apropiate şi apoi surugii, bicigaşii, rotarii, dârvarii şi păzitorii ce deserveau releul poştal. Activitatea febrilă din staţia unde se schimbau caii căruţelor de poştă, tranzacţiile care se încheiau în acest loc au determinat populaţia ca încetul cu încetul să renunţe la vechiul nume al localităţii Iştău, în schimbul denumirii locului ce le prilejuise o activitate rodnică. Şi astfel apare denumirea Menzil, din care a derivat actualul Mizil.

În anul 1830 a fost declarat oraş.

Epoca de apogeu a Mizilului a fost secolul XIX - când aşezarea a cunoscut o mare dezvoltare comparativ cu Urlaţii - târgul cel mai apropiat şi cu mai toate oraşele din aceasta zonă a Ţării Româneşti.In plus începând cu anul 1847 începe construirea drumului de la Ploieşti, pe sub deal, până la Buzău.

Cel mai vechi monument al Mizilului pare să fie biserica "Sf. Treime" din Fefelei, ctitorită de polcovnicul Nicolae Stâmboleanu pe la sfârşitul sec XVIII-lea, începutul celui de al XIX-lea. Urmează două troiţe (se pare din 1816), având ca simboluri: una, un semn heraldic şi un cerc cu frunze şi o inscripţie în relief cu litere chirilice şi constituind o borna de hotar, alta, tot un semn heraldic şi un vultur cu crucea în cioc şi cu ciocul întors spre dreapta, dar cu aceeaşi inscripţie şi semnificaţie şi o Cruce a răboajelor. O altă Cruce din calcar spongios se află în Str. Vlad Ţepeş, pe malul pârâului Budureasca, înregistrată sub nr. 362 - monumente istorice în “Lista…” din 1956. Ea datează din 1822 şi este frumos împodobită cu o floare în relief, cu două ramuri ce învăluie un vultur cu crucea în cioc, iar o alta, înregistrată şi ea sub nr. 361 – istorice din bariera Fulga are inscripţia deteriorata de vremuri. Biserica “Sf. Ioan”, din centrul oraşului, a fost ctitorită, prin 1857, pe cheltuiala marelui agă Ion Cantacuzino şi cu ajutorul locuitorilor. Este o biserică cu plan în formă de cruce, care combina stilul bizantin cu cel gotic, la care adaugă unele componente renascentiste. Pictura originală s-a pierdut, biserica fiind repictată în 1916. Iconostasul sculptat în lemn de tei în stil popular a fost poleit cu foiţă de aur tot la acea dată şi constituie o mărturie vie a dibăciei meşterilor noştri populari. In patrimoniul acestui lăcaş se păstrează, printre altele, o Monedă (0,026) din aur, din sec. al XI-lea, provenind din monetăria bizantină, inventariată sub nr. 1. Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din piaţa oraşului, a fost înălţată prin 1865 de Iordache Ruset, prin obolul locuitorilor. În patrimoniul său se păstrează o Cruce de mână din lemn şi argint filigranat, cu 24 de pietre roşii, iar lemnul este sculptat. Datează de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi autorul pare a fi un anonim de şcoala rusă. Nu este inventariată.

Monumentul Eroilor este realizat de sculptorul Ioan Iordănescu, în 1921 şi dedicat ostaşilor Reg. 72 Infanterie din Mizil, căzuţi în campania din 1916-1917. Pe un soclu masiv (1,80 m.) un grup statuar din bronz (2,70) reprezintă o femeie în costum popular personificând Patria, cu mana dreapta ridicata în semn de salut, iar în cealaltă ţinând stindardul, iar în fata ei şezând, un ostaş şi o femeie cu o carte deschisă pe genunchi întruchipând Istoria. Pe una dintre laturi o placă de bronz înfăţişează una din scenele de luptă la care au contribuit cei 1180 ofiţeri şi ostaşi căzuţi la datorie şi înscrişi pe plăcile de pe monument la faţadă, o inscripţie: Eroilor din Regimentul 72 Infanterie. Onoare vouă! Patria vă este recunoscătoare.