Moreni
Moreni este un municipiu din judeţul Dâmboviţa, Muntenia, România.
Există două versiuni orale cu privire la întemeierea localităţii. Astfel, se povesteşte că, pe vremea când moşia era încă sub stăpânirea boierească, trăia o femeie destoinică şi curajoasă, numită Moreanca (desigur soţia unui oarecare Moreanu). Curajoasa femeie stăpânea cu mare greutate pământul, căci se începuse coborârea pe vale a locuitorilor stabiliţi pe plaiuri, "veniţi din Ţara Ungurească". Moreanca îi alunga cu parul de pe moşie. Pentru curajul cu care apara pământul şi destoinicia ei, boierul proprietar (care nu locuia în zonă) şi avea întinderi foarte mari de pământ, a dăruit Morencei locul care se va numi "Moreni".
Prima atestare documentară a Moreniului datează din timpul lui Petru Cercel, Voievodul care pe 18 iunie 1584, întăreşte "Jupânesei Caplea şi nepoţilor ei, Badea şi Calotă postelnici, satele Drăgăneşti şi Moarile în urma unor judecăţi".
Localitatea apare menţionată documentar ca sat prima oară, cu numele Moarile (datorită numeroaselor mori de pe valea Cricovului Dulce) sau Moara Rateşului, Moara Nouă, Moara Sasului. Din 1661 este cunoscută cu numele actual. Administrativ, comuna Moreni apare în 1864. În 1868, în Moreni, existau cătunele, ca în 1876 să existe şi satele Neagra, Piscuri, Pleaşa, Râpa, Ţuicani. Din 1897 se stabilizează organizarea administrativa a comunei Moreni; având în componenţa sa satele Tisa, Stavropoleos, Ţuicani şi Pleaşa. În anul 1931, Comuna Stavropoleos este o unitate administrativă de sine stătătoare, încercarea de a schimba numele localităţii în "Aurul Negru" nefiind însă acceptată de autorităţi. La 17 septembrie 1947, prin unirea comunei Moreni cu Stavropoleos, apare oraşul Moreni, care din 1968, în urma formării judeţelor include şi Cartierul Schela Mare. Pe 19 iunie 2003, prin Legea nr. 259/2003, localitatea a fost ridicată la rangul de municipiu. Din anul 1691 s-a exploatat petrol, a fost primul loc din România, şi de fapt al treilea din lume unde s-a întâmplat acest lucru.
Interes turistic prezintă biserica având hramul "Schimbarea la Faţă" (1868), biserica cu dublu hram-"Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie" (1891-1895) din cartierul Stavropoleos.
Maak jouw eigen website met JouwWeb