Isaccea

Isaccea este un oraş în Judeţul Tulcea, Dobrogea, România, pe malul drept al Dunării.

Oraşul are în administrare 9671 ha, din care 369 ha în zonă intravilană. Traversat de şoseaua Tulcea - Brăila, acesta este situat la 35 km nord-vest de Tulcea. Din punct de vedere administrativ, oraşul cuprinde şi satele Revărsarea şi Tichileşti.

Locuit din antichitate, oraşul se nu numea "Noviodunum", un nume de provenienţă celtică ("dunum" înseamnă în limba celtă "aşezare fortificată"), de asemenea existând şi o aşezare dacică numită "Genucla" în vecinătate. În 514 î.Hr., Darius cel Mare a luptat în această zonă o bătălie decisivă împotriva Sciţilor. Oraşul făcea parte de asemenea în calea drumurilor comerciale greceşti.

Mai târziu, oraşul a fost baza flotei romane a Dunării de Jos numită "Clasis Flavia Moesica". În 369, a fost încheiat, în dreptul acestei cetăţi, pe un vas aflat pe Dunăre, un tratat de pace între Imperiul Roman şi vizigoţii conduşi de Athanaric, în prezenţa a însuşi împaratului Flavius Valens. În secolele următoare, Noviodunum a rămas o importantă bază navală bizantină pe Dunăre, până în 602, când a fost pierdută în faţa avarilor.

Numele actual îşi are originea probabil de la o căpetenie locală numită Saccea şi menţionată de cronicarul bizantin Anna Comnena în Alexiada. Istoricul tulcean, prof. Nicolae Rădulescu susţine originea toponimicului Isaccea simplu : s-a format conform regulilor fonetice turcerşti, adaugând în faţă vocala "I". Alte exemple : Ibrăila, Ismail, Izmir, etc.

Există opinii conform cărora numele de Isaccea provine de la alăturarea cuvintelor turceşti "Isac"(nume propriu) şi "cea"(sat), după numele unui conducător local care ar fi avut un rol important în dezvoltarea localităţii.

De asemenea în 1321, geograful şi istoricul arab Abul Feda menţionează în scrierile sale oraşul Isakgi şi dă unele informaţii despre Dobrogea.

În 1340, a fost ocupat de Hoarda de Aur, a fost sub stăpânirea lui Mircea cel Bătrân, apoi Vlad Ţepeş a ajuns aici în 1462 în timpul campanilor sale împotriva Imperiului Otoman, dar în 1484 ajunge teritoriu turcesc, otomanii construind aici un fort pentru a apăra graniţa de nord.

A fost arsă de câteva ori în secolul XVII, în timpul Războiului Ruso-Turc, fiind ocupat de mai multe ori de fiecare.

După Războiul de Independenţă al României împotriva Imperiului Otoman, face parte din noul stat românesc. Nu cunoaştem cuvânt turcesc "cea" care să echivaleze cu "sat". Nu există documente precum că la 1340 oraşul ar fi fost ocupat de Hoarda de Aur, ci se cunoaşte faptul că toată zona era sub influenţa şi sub controlul tătarilor din Hoardă cu mult înainte de acest an. În schimb există dovezi clare că la sfârşitul secolului al 13-lea, Isaccea a fost capitala statului tătar noghaid. Hanul Noghay, unul dintre cei mai buni comandanţi strategi ai Hoardei de Aur, "făcătorul de hani" cum este cunoscut în istorie, s-a hotărât să-şi facă propriul stat. A trecut Dunărea pe la vadul Isaccei, ultimul vad de trecere a Dunării înainte de Tulcea, cu circa 40.000 de războinici. Şi-a stabilit capitala la Isaccea şi şi-a bătut propria monedă, care avea pe o parte o inscripţie coranică, în alfabet arab, semn al partenenţei lui Noghay la Islam( Hoarda de Aur adoptase oficial Islamul ca religie de stat pe la 1257, în timpul lui Berke-Han, cel care a mutat capitala Hoardei de la Saray, la Berke-Saray, tot pe Volga inferioară, dar mai în aval faţă de Saray). Moneda noghaidă atrage atenţia prin faptul că pe avers are inscripţionat semnul crucii, aceasta datorită dorinţei lui Noghay de a strânge relaţiile cu Imperiul Bizantin. În acest sens, a făcut alianţă cu Constantinopole căsătorindu-şi fiul moştenitor al tronului, pe Ceaka, cu o prinţesă bizantină, care era o fiică nelegitimă a împăratului Mihail al Vlll-lea Paleologul. Moneda noghaidă datează de la sfârşitul secolului al Xlll-lea, respectiv a fost bătută între 1296 şi 1300, deşi se cunoaşte faptul că atelierul de monetărie de Isaccea funcţiona încă de pe la 1286, cel puţin, şi bătea monede pentru Hoarda de Aur.. Cea mai mare colecţie de dirhemi tătari din argint cu sudiviziuni din bronz, se află expusă în sala tezaurului, din cadrul Muzeului de istori şi arheologie din Tulcea, situat sus, pe Dealul Monumentului, şi cuprinde circa 24000 de monede. Tezaurul acesta a fost descoperit de nişte tractoristi care arau, în 1965, pe colina Uzun Baiyir, de lângă comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Tulcea. Denumirea de Isaccea s-ar putea să aibă mai degrabă legătură cu faptul că oraşul s-a aflat întotdeauna pe drumul, de importanţă comercială, militară, politică, strategică,care lega nord-vestul Europei de Imperiul Bizantin, trecând prin Dobrogea, unde drumul se bifurca în două, Isaccea aflându-se pe partea dreaptă, după cum apreciau bizantinii şi mai târziu turcii-otomani. or, în turcă "sag" cu G moale care nu se citeşte dar prelungeşte vocala anterioară(deci se pronunţă"sa'a"), înseamnă "dreapta", şi "Sa'agi" erau cei din drumul de pe dreapta, care trecea prin Isaccea. Considerăm că din punct de vedere fonetic "Sa'aggi" şi "Sa'acci"sunt transformări echivalente. Considerăm că este mai corectă această explicaţie pentru denumirea oraşului Isaccea. De altfel, ideea aceasta a fost susţinută de-a lungul timpului de mulţi istorici. Vom reveni cu citate în momentul în care le vom avea la dispoziţie. Hanul Noghay a fost ucis în luptă, cu armate ale Hoardei de Aur, în 1299 sau 1300. În locul lui, pe tronul statului noghaid a urcat fiul său Ceaka. Acesta a fost asasinat la foarte scurt timp după urcarea pe tron. Statul lui Noghay a controlat un teritoriu imens de la Don şi Volga până la Porţile de Fier şi în continuare spre Balcani, până pe ţărmul Mării Negre şi la Gurile Dunării, cuprinzând toate teritoriile din estul şi sudul Carpaţilor, precum şi toată Dobrogea împreună, cuim am menţionat deja, Gurile Dunării.